Ultimul sunet a adus copiilor de la Şcoala-internat auxiliară din Străşeni o sărbătoare dublă. Cu ocazia Zilei internaţionale a Copilului, sărbătorită la 1 iunie, copiii au primit în dar, miercuri, 31 mai, o combină muzicală, echipament şi inventar sportiv, literatură pentru biblioteca şcolii, dulciuri. Tot pentru ei, în final, Teatrul „Gâgâlici” a prezentat o scenetă. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Obştească „Hilfswerk Austria” în R. Moldova. „În fiecare an mergem la câte o şcoală auxiliară sau centru de zi pentru copii, incluse în Programul pentru protecţia copiilor şi tinerilor, şi ajutăm instituţia respectivă cu cele necesare, aşa precum am făcut-o şi acum”, a declarat directorul financiar al asociaţiei Natalia Mihailov. Şcoala-internat auxiliară din Străşeni face parte din proiectul Programul pentru protecţia copiilor şi tinerilor, lansat în septembrie 2004 – august 2007 de către Asociaţia Obştească „Hilfswerk Austria”. Proiectul a fost finanţat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare. Pe parcursul acestei perioade au fost investite 90 mii euro pentru reparaţia acoperişului, reabilitarea sistemului de canalizare a internatului, procurarea de echipament agricol, medicamente, precum şi au fost organizate mai multe seminare pentru corpul didactic din cadrul şcolii. În cadrul şcolii-internat auxiliare din Străşeni îşi fac studiile 150 de copii cu deficienţe mintale. Majoritatea dintre ei provin din familii social vulnerabile sau cu mulţi copii.