Şapte studii cu privire la reforma în sectorul justiţiei vor fi elaborate în acest an



Ministrul Justiţiei şi trei organizaţii neguvernamentale au semnat un acord de colaborare pentru elaborarea a şapte studii în sprijinul reformelor promovate în sectorul justiţiei, transmite IPN.

ONG-urile care s-au angajat să elaboreze studiile sunt: Centrul de Resurse Juridice, Institutul de Reforme Penale şi Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei. Astfel, în scurt timp Ministerului Justiţiei îi vor fi oferite drept sprijin cercetări care vizează instrumentele de prevenire a imixtiunii în activitatea de înfăptuire a justiţiei şi de prevenire a comportamentului corupţional, testarea benevolă la poligraf a angajaţilor din sectorul justiţiei, criteriile şi procedurile de selecţie, numire, promovare şi asigurare a imunităţii generale a procurorilor.

De asemenea, vor fi realizate studii ce vizează regulile de reglementare a răspunderii şi integrităţii profesioanle a procurorilor, oportunitatea dislocării instanţelor judecătoreşti şi asigurarea eficientă a resurselor existente, oportunitatea specializării judecătorilor pe cauze specifice şi determinarea necesităţilor de personal ale organelor procuraturii.

Cele trei organizaţii neguvernamentale au obţinut un credit nerambursabil din partea Ambasadei Statelor Unite la Chişinău pentru realizarea acestor studii.

Organizaţiile au fost selectate  în urma unui concurs la sfârşitul anului trecut.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.