Șapte premii vor fi oferite în acest an la Gala Premiilor Patrimoniului Cultural, care va avea loc pe 18 aprilie la Palatul Republicii. Noutatea ediției din acest an este Premiul pentru cercetare în domeniul patrimoniului cultural.
Alexandru Corduneanu, administrator la Fundația Heritage 21, a declarat în cadrul unei conferințe de presă la IPN că vor fi oferite: Premiul pentru implicarea cetățenilor în protejarea și promovarea patrimoniului cultural, Premiul ICR pentru cercetare în domeniul patrimoniului cultural, Premiul pentru conservarea și restaurarea patrimoniului cultural, Premiul pentru promovarea moștenirii arheologice, Premiul pentru completarea și păstrarea patrimoniului cultural și Premiul mass-media pro-patrimoniu. De asemenea, va fi și Premiul Mare al patrimoniului cultural, care va fi înmânat de ministrul culturii, Sergiu Prodan.
Inserturile muzicale în cadrul evenimentului vor fi susținute de Select Cvartet Plus, condus de Mihai Agafița și interpreții Aurel Chirtoacă și Tatiana Turtureanu, care vor interpreta piese muzicale din patrimoniul anilor 1930 și 1960.
Sergiu Musteață, președintele Asociației Naționale a Tinerilor Istorici din Moldova, a declarat că Gala Premiilor Patrimoniului Cultural din acest an scoate în evidență câteva proiecte de excepție, oameni, instituții guvernamentale și nonguvernamentale.
Sergiu Musteață a remarcat că prin acest proiect, prin ediția 2024, se dorește să se demonstreze că poate exista unitate în ceea ce înseamnă atitudinea față de trecut și atitudinea față de moștenirea culturală. Gala se axează pe componentele legate de patrimoniul cultural, dar în perspectivă ar putea să se extindă, cuprinzând de asemenea patrimoniul intangibil și cel natural.
Gala Premiilor Patrimoniului Cultural este organizată de Fundația Heritage 21, Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova și Institutul Patrimoniului Cultural. Evenimentul sprijinit de Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Primăria municipiului Chișinău, TVR Chișinău și Radio România Chișinău.
Gala Premiilor Patrimoniului Cultural va începe la ora 18.00.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.