Şapte persoane vor compărea în instanța de judecată în dosarul „Giuvaier”

Șapte persoane, printre care și lichidatorul ÎS „Uzina de Bijuterii Giuvaier”, aflată în procedură de faliment, vor compărea în instanța de judecată pentru că au înstrăinat la licitaţie bunul aflat în administrarea Ministerului Economiei, fără a avea temei. Printre persoanele învinuite se numără angajaţi ai Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Serviciului Fiscal de Stat, Ministerul Economiei, doi lichidatori autorizaţi, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, Procuratura Anticorupţie a deferit justiţiei cauza penală de învinuire de abuz de serviciu a şapte persoane implicate în tentativa de deposedare ilegală a bunurilor statului.

Cauza penală a fost pornită în noiembrie 2016 în baza sesizării adresate Procuraturii Anticorupţie de către prim-ministrul Republicii Moldova. În concret, ilegalităţile au fost admise la examinarea pricinii în procedura de insolvabilitate, intentată faţă de Uzina de Bijuterii Giuvaier, al cărui fondator este Ministerul Economiei, încercându-se deposedarea statului de bunurile ce-i aparţin cu drept de proprietate în valoare de peste 20 milioane de lei.

La finele anului trecut procurorii au efectuat percheziţii în biroul unui reprezentant al Comitetului de Creditare al ÎS „Uzina de Bijuterii Giuvaier”, care este angajat al Ministerului Economiei, precum şi altor persoane implicate. Cauza penală a fost pornită pe faptul abuzului de serviciu, soldat cu urmări grave intereselor publice şi a falsului în acte.

Pentru abuz de serviciu soldat cu urmări grave legislaţia prevede amendă în mărime de la 1350 la 2350 de unităţi convenționale sau cu închisoare de la doi la șase ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la cinci la zece ani. De asemenea, învinuiţii urmează să restituie cheltuielile judiciare în valoare de  peste 90 de mii de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.