Șapte moldoveni au fost reținuți pentru trafic de persoane

Șapte persoane din Republica Moldova au fost reținute, fiind suspectate de trafic de persoane. Timp de 15 ani, mai multe femei au fost recrutate sub pretextul angajării la un loc de muncă bine plătit în domeniul vânzărilor, dar erau duse în Ucraina, Belarus și Federația Rusă, unde erau obligate să cerșească în locuri publice, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în urma investigațiilor a fost identificată o femeie care în anul 2003, pe când avea 16 ani, a fost dusă Ucraina, i s-au luat actele și a fost impusă să cerșească. A făcut acest lucru timp de zece ani, a încercat de multiple ori să fugă de infractori, însă de fiecare dată a fost găsită și supusă agresiunilor fizice și psihice.

De asemenea, contrar voinței sale, a fost dusă și în Belarus, și Federația Rusă, unde a muncit în stradă și a practicat cerșetoria în comun cu alte victime originare din Belarus. Banii adunați, la sfârșitul zilei îi erau luați, i se lăsau doar bani pentru alimente.

În urma perchezițiilor, la suspecți au fost găsite acte de identitate ale mai multor potențiale victime, documente ce confirmă transferuri bancare către suspecți din afara țării, precum și mijloace bănești în numerar, în sumă totală de peste 700 de mii de lei.

Investigațiile pe caz continuă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.