Săptămâna viitoare la Chişinău e aşteptată o vizită a ministrului ad-interim de externe al României

După reacţia pozitivă, pe care a declanşat-o la Bucureşti abrogarea regimului de vize pentru cetăţenii români, instituit de guvernarea comunistă, negocierile cu partea română în problemele ce ţin de colborarea bilaterală şi semnarea unor documente importante „s-au împotmolit puţin”, din motive obiective care ţin de criza politică din ţara vecină, a menţionat ministrul afacerilor externe şi integrării europene Iurie Leancă în şedinţa de miercuri, 7 octombrie, a executivului. Leancă a spus că această fază a fost deja depăşită şi că săptămâna viitoare la Chişinău va sosi ministrul ad-interim al afacerilor externe al României, Cătălin Marian Predoiu, cu care vor fi discutate mai multe aspecte ce ţin de îmbunătăţirea relaţiilor între cele două ţări. Precum a transmis Info-Prim Neo, imediat după învestirea în funcţie, noul guvern al R. Moldova, a decis să fie reluate negocierile cu România, evidenţiate barierele în colaborarea bilaterală şi, ca un obiectiv prioritar, premierul Vlad Filat i-a cerut ministrului afacerilor externe şi integrării europene să fie pregătită şi semnată Convenţia privind micul trafic la frontieră, iar mai apoi şi alte documente de interes reciproc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.