Săptămâna curentă va fi elaborat planul de acţiuni privind evaluarea funcţionalităţii Primăriei capitalei
Reprezentanţii Primăriei capitalei, ai Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova şi ai Ambasadei SUA, se vor întâlni până la sfârşitul săptămânii curente pentru a stabili competenţele fiecărei părţi în elaborarea planului de acţiuni cu privire la implementarea proiectului de evaluare a funcţionalităţii structurii Primăriei.
Pregătirile pentru demararea proiectului au constituit subiectul întrevederii dintre Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, şeful adjunct al Misiunii Ambasadei SUA în Moldova, Kelly Keiderling, şi prim-secretarul pentru cultură şi presă al Ambasadei, John Balian, care a avut loc la Primărie marţi, 18 septembrie.
Primarul a menţionat că lansarea proiectului de reorganizare a aparatului Primăriei propus de PNUD va avea loc după ce se va clarifica situaţia din Consiliul municipal şi vor fi desemnaţi preşedintele Consiliului, viceprimarii şi pretorii.
În altă ordine de idei, diplomaţii americani şi-au manifestat interesul cu privire la situaţia creată în Consiliul municipal Chişinău (CMC). Primarul Dorin Chirtoacă a declarat că, în cazul în care şi la şedinţa următoare nu va fi votat preşedintele CMC din cauza unor absenţe, va apărea riscul să fie declarată ineficientă alianţa creată la 24 iulie, de către liderii celor patru partide necomuniste. Dorin Chirtoacă şi-a exprimat nedumerirea faţă de luxul pe care şi-l permit unii aleşi locali de a lipsi de la şedinţele CMC, punând interesele personale mai presus de responsabilităţile cu care i-au abilitat alegătorii.
Primarul a menţionat că astfel de absenţe din motive subiective trebuiesc taxate dur. Deşi nu s-a decis sută la sută, edilul susţine că va fi nevoit, în cazul în care nu va avea loc în curând deblocarea situaţiei din CMC, să propună propriile candidaturi pentru funcţiile de viceprimari.