Sancţiunile CCA vor intra în vigoare imediat
Sancţiunile aplicate de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) vor intra în vigoare imediat după aplicare şi nu după publicarea deciziilor în Monitorul Oficial. Pentru aceasta Parlamentul a votat modificări în Codul Audiovizualului.
Solicitat de Info-Prim Neo, preşedintele CCA, Marian Pocaznoi, a comunicat că anterior sancţiunile intrau în vigoare doar peste 15 zile, iar acum se va întâmpla imediat ce vor fi publicate pe pagina electronică a CCA. Aceasta nu înseamnă că radiodifuzorii sau distribuitorii de servicii vizaţi nu pot ataca în instanţă decizia consiliului. Judecătorul poate suspenda sancţiunile şi în termen de 2 ore, dacă le consideră nefondate, a menţionat Marian Pocaznoi.
Modificările în cauză la Codul Audiovizualului au fost înaintate Parlamentului de către deputatul liberal, Corina Fusu. Potrivit parlamentarei, pentru protejarea interesului public în domeniul audiovizualului a fost instituită competenţa CCA de a aplica sancţiuni graduale pentru încălcarea legislaţiei în domeniu. „Exercitarea de facto a acestei atribuţii de către CCA pe parcursul ultimului an a fost zădărnicită, pe lângă anumiţi factori de ordin subiectiv, şi de calitatea reglementărilor unui articol din Codul Audiovizualului”, a precizat autorul iniţiativei legislative în plenul Parlamentului.
Parlamentul a aprobat modificările propuse la şedinţa plenară din 7 martie, cu majoritate de voturi. Sancţiunile aplicate de CCA sunt: avertizarea publică, retragerea dreptului de a difuza anunţuri publicitare pentru o anumită perioadă, amendă, suspendarea licenţei de emisie pentru o anumită perioadă şi cea mai gravă, retragere a licenţei de emisie.