Sancţiuni pentru aleşii locali care vor boicota referendumul

Reprezentanţii administraţiei publice locale care vor boicota referendumul constituţional din 5 septembrie vor fi sancţionaţi, a declarat prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, într-un interviu transmis de Privesc.eu, transmite Info-Prim Neo. Vlad Filat a spus că va emite o dispoziţie la şedinţa cabinetului de miniştri de marţi, 17 august, care va fi transmisă tuturor instituţiilor statului, inclusiv administraţiilor publice locale, care, potrivit premierului, sunt obligate să respecte decizia de bună organizare a referendumului. „Cei care nu vor respecta această decizie, vor fi sancţionaţi”, a menţionat Vlad Filat. Declaraţiile prim-ministrului în acest context vin după ce anumiţi aleşi locali, preponderent reprezentanţi ai PCRM, au anunţat că vor boicota referendumul constituţional din 5 septembrie, îndemnând alegătorii să nu se prezinte la secţiile de vot în acea zi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.