Centrele republicane pentru reabilitarea invalizilor şi pensionarilor „Speranţa” din oraşulVadul lui Vodă şi „Victoria” din oraşul Sergheevca, regiunea Odesa, Ucraina, vor fi renovate în perioada 2013-2014. Instituţiile se află în subordinea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului, primele lucrări de reparaţie şi dotare tehnică au demarat deja în sanatoriul „Victoria”, din Sergheevca. În anul curent pentru lucrările de renovare vor fi investiţi peste 5 milioane de lei. Sanatoriul „Speranţa” din Vadul lui Vodă va intra în reparaţie în anul 2014.
Centrul „Speranţa” este de profil cardiologic şi găzduieşte invalizi şi pensionari , preponderant pentru tratarea maladiilor aparatului locomotor. Instituţia dispune de 260 de paturi şi oferă servicii categoriilor de beneficiari stabiliţi prin lege.
De bilete de reabilitare medicală beneficiază preponderent persoanele în vârstă şi cu dizabilităţi aflate la evidenţa organelor de asistenţă socială raionale. De regulă, beneficiarilor li se eliberează un bilet de reabilitare medicală o dată la trei ani, iar invalizilor de război o dată în an. Biletele de reabilitare medicală sunt eliberate de către Direcţiile asistenţă socială raionale.
Pentru anul 2013 sunt preconizate a fi eliberate 4395 bilete de reabilitare în Centrul „Victoria” din Sergheevca şi 3718 bilete de reabilitare pentru Centrul „Speranţa” din oraşul Vadul lui Vodă .