Sâmbătă începe campania de înverzire „Plantează-ți viitorul”

Pentru campania de plantare a pomilor, care începere în data de 13 noiembrie, inclusiv cu participarea personalului din instituțiile publice centrale, sunt pregătiți 5 milioane de puieți și 30 de tone de semințe. Lucrul cel mai important începe însă după plantare. Administrațiilor publice locale și tuturor nouă, ca cetățeni, ne revine sarcina să avem grijă ca pomii sădiți să devină fâșii forestiere, locuri împădurite și chiar păduri. Mesajul a fost transmis la conferința de lansare a campaniei „Plantează-ți viitorul”, transmite IPN.

În prima zi a campaniei se planifică să fie sădiți 120 de mii de puieți, pe o suprafață totală de 45 de hectare. Ministra mediului, Iuliana Cantaragiu, a anunțat că circa 400 de entități administrative au plasat comenzi prealabile la Moldsilva privitor la numărul necesar de puieți.

Ministerul a digitalizat informația de rigoare și pe site-ul instituției se poate vedea locul și ora de întâlnire a voluntarilor care vor participa la lucrările de plantare. La fel, este indicat sectorul/locul unde vor fi plantați puieții, speciile care urmează a fi plantate etc.

Pentru ca materialul forestier să se prindă, în ajutorul participanților la campanie vin inginerii de la Moldsilva, care vor ghida alegerea puieților în dependență de calitatea solului și vor da și alte sfaturi de folos.

Lucrările vor viza și circa 130 de mii de hectare de pământ, excluse recent din circuitul agricol din cauza degradării, dar și fâșii forestiere, maluri de râiri, povârnișuri etc.

Cu ocazia lansării campaniei, ministra Iuliana Cantaragiu a vorbit și despre noile abordări implementate de minister. „Noi plantăm și tot noi tăiem”, a menționat oficiala, specificând că în prezent tăieri de pădure au loc și în cadrul ariilor protejate, întrucât  pădurile sunt privite ca material lemnos, iar întreprinderile silvice ca întreprinderi obligate să aducă profit. Ministra promite schimbarea opticii prin intervenții legislative și reorganizarea, în primul rând, a finanțării serviciului silvic. „Pădurile sunt plămânii planetei – atrag apa, stabilizează solul, produc oxigen, reduc efectul de seră. Suntem în discuții cu partenerii externi, care ne vor ajuta cu fonduri și tehnologii pentru pentru a atinge un nou nivel de gestionare a spațiilor împădurite”, a menționat Iuliana Cantaragiu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.