Circulația rutieră pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între străzile Pușkin și Bănulescu-Bodoni, va fi sistată sâmbătă, începând cu ora 14.00 și până la miezul nopții, transmite IPN.
Măsura este luată în legătură cu activitățile artistice organizate de Primăria Chișinău în Piața Marii Adunări Naționale în ajunul Crăciunului pe stil Vechi
Inspectoratul General al Poliției menționează că transportul va fi redirecționat pe străzile adiacente. „Îndemnăm șoferii să dea dovadă de respect în trafic și să se conformeze solicitărilor agenților de patrulare antrenați la fluidizarea traficului rutier”, mai menționează Poliția.