Sâmbătă în capitală vor fi plantaţi în jur de 5 mii de arbori
Sâmbătă, 17 aprilie, în capitală vor fi plantaţi în jur de 5 mii de arbori, a comunicat în şedinţa operativă de la primărie şeful Asociaţiei „Spaţii Verzi”, Eliferie Haruţă. Acţiunea se desfăşoară la nivel republican, în baza unei hotărâri de guvern,transmite Info-Prim Neo.
„În Chişinău arborii vor fi plantaţi în parcul Valea Trandafirilor, cel din strada Calea Orheiului, Milescu-Spătaru şi în zone verzi”, a spus Eliferie Haruţă, menţionând că vor fi sădiţi doar copaci de nuc, frasin şi salcâm, deoarece restul copacilor sunt deja în perioada de înflorire.
Primarul Dorin Chirtoacă a precizat că acţiunea organizată va fi nu doar de extindere a spaţiilor verzi, ci şi de salubrizare. Edilul a făcut apel către asociaţiile, instituţiile şi organizaţiile neguvernamentale din oraş să participe la campania de salubrizare.
„Primăria îşi doreşte responsabilizarea cetăţenilor şi dezvoltarea spiritului civic în comunitate. Doar prin eforturi comune putem avea un municipiu mai curat, un oraş european”, a declarat primarul.
Autorităţile publice locale solicită, de asemenea, asociaţiilor proprietarilor de locuinţe privatizate şi agenţilor economici din raza municipiului Chişinău să facă curăţenie în perimetrul în care activează. Pentru persoanele fizice şi instituţiile care doresc să se implice în campania de salubrizare, Primăria Chişinău va pune la dispoziţie unităţile de transport necesare pentru evacuarea deşeurilor.