Sâmbătă este decisă soarta mandatului de preşedinte al României al lui Traian Băsescu

Peste 18 milioane de cetăţeni ai României sunt aşteptaţi sâmbătă, 19 mai, la urne pentru a se expune pro sau contra demiterii înainte de termen a preşedintelui Traian Băsescu. În acest scop, sâmbătă, între orele 8.00 şi 20.00, sunt deschise circa 17,5 mii de secţii de votare, dintre care 178 în străinătate. Au fost imprimate peste 20 mil. buletine de vot. Pe buletinele de vot este imprimată întrebarea „Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu”, de asemenea vor fi tipărite două casete cu „Da” şi „Nu”, iar ştampila „Votat” va trebui să fie aplicată într-una din ele. Cetăţenii români din R. Moldova pot participa la referendum la una din cele două secţii de votare organizate la sediul Ambasadei României, situat în Chişinău, str. Bucureşti nr. 66/1 şi, respectiv, la Secţia Consulară a Ambasadei, situată în str. Vlaicu Pârcălab nr. 39. La referendum sunt acreditaţi circa 300 de observatori interni, din partea a 23 de organizaţii din România, precum şi 50 de reprezentanţi ai unor instituţii europene, internaţionale şi ai unor ambasade. Curtea Constituţională a României a decis că un preşedinte suspendat poate fi demis cu jumătate plus unul din voturile participanţilor la referendum. Astfel, la modul practic, preşedintele suspendat poate fi demis de majoritatea simplă a participanţilor la referendum.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE