Salvatorii atenţionează să evităm plimbatul pe gheaţă
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (DSE) atenţionează cetăţenii că în legătură încălzirea vremii, gheaţa de pe bazinele acvatice începe treptat să se topească şi acest fapt prezintă un pericol sporit pentru viaţă.
Ofiţerul de presă al DSE, Liliana Puşcaşu, a declarat pentru Info-Prim Neo că această atenţionare se face, în deosebi, în legătură cu plecarea elevilor în vacanţa de primăvară. Pentru a evita întâmplările neplăcute, ba chiar tragediile, copii, dar şi părinţii, trebuie să ia în calcul că, odată cu ridicarea temperaturilor, învelişul de gheaţă se subţiază sau se îmbibă cu apă şi devine fragil şi din acest motiv plimbatul şi patinarea este strict interzisă.
De asemenea, cetăţenii trebuie să ştie că, la centrul bazinelor acvatice, gheaţa este mai subţire decât lângă mal, iar în locurile de confluenţă a pârâurilor, apa nu îngheaţă deloc, sau dacă îngheaţă, aceasta are o grosime neînsemnată. La fel, sub zăpadă grosimea gheţii este mult mai mică, iar un pericol sporit îl prezintă găurile în gheaţă lăsate de oameni după pescuit.
Salvatorii atenţionează că dacă gheaţa se rupe şi persoana se prăbuşeşte în apă, trebuie chemat imediat ajutor, păstrând calmul. Persoana căzută în apă nu trebuie să se bălăcească, ci să încerce să urce cu pieptul pe marginea gheţii, cu mâinile aruncate înainte şi să se străduie să se ridice de sinestătător pe gheaţă, iar mai apoi să se mişte târâş spre mal. Cei care acordă ajutor accidentatului trebuie să fie foarte atenţi pentru a nu cădea ei înşişi în primejdie.
Potrivit Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale de la începutul anului, în Republica Moldova s-au înecat 4 persoane.