Peste10 mii de titluri de carte în 8 limbi ale lumii, au fost expuse în cadrul celei de-a 11-a ediţii a Salonului Internaţional al Cărţii pentru Copii şi Tineret, care şi-a deschis, în premieră, uşile pentru sute de copii de la şcolile şi liceele din Bălţi. În cadrul a două zile de Salon au fost prezentate 35 de titluri de carte pentru copii. Elevii claselor primare, care au vizitat expoziţia, au primit în dar câte un exemplar din cartea-surpriză „O furnică în bibliotecă” de Vasile Romanciuc. De altfel, scriitorul Vasile Romanciuc a fost desemnat drept câştigătorul premiului „Simpatia copiilor”, distincţie pe care obţinut-o şi la Chişinău de nenumărate ori. De asemenea, în cadrul evenimentului a fost deschisă o librărie „Pro Noi” apreciată ca fiind cea mai mare şi mai dotată din nordul republicii, în care se vor comercializa, cât şi rechizite de birou, componente IT, muzică şi filme. O altă librărie „Pro Noi”, deschisă în incinta Universităţii Pedagogice de Stat „Alecu Russo”, răspunde solicitării venite din partea rectoratului de a asigura cu literatura necesară procesul de studii. Organizarea Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret la Bălţi şi deschiderea celor două librării se înscriu în cadrul Proiectului Naţional „Spre cultură şi civilizaţie”. Organizatorii au pregătit o donaţie de carte pentru bibliotecile liceale şi publice din Bălţi în valoare de circa 15 mii de lei. Donaţia include şi câte un exemplar pentru fiecare bibliotecă al Dicţionarului Explicativ al Limbii Române. Potrivit coordonatorului proiectului, Claudia Balaban, campania pentru lectură va ajunge în majoritatea satelor şi oraşelor republicii. La sfârşitul lunii septembrie Salonul de Carte pentru Copii şi Tineret se va desfăşura la Hânceşti, iar în noiembrie va avea loc o serie de manifestări la Căuşeni şi la baştina scriitorului Vasile Romanciuc. Totodată, mai multe şcoli vor beneficia de donaţii importante de carte.