Cadrele didactice şi directorii şcolilor profesionale vor primi salarii în funcţie de performanţele instituţiei de învăţământ. Informaţia a fost comunicată de către ministrul educaţiei, Maia Sandu, la cea de-a doua ediţie a Conferinţei pedagogilor şi maiştrilor din învăţământul profesional tehnic, transmite IPN.
Maia Sandu a spus că o echipă de experţi, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, va elabora indicatorii de performanţă, care vor fi luaţi ca bază şi pentru salarizare, iar gradul de inserţie pe piaţa muncii a absolvenţilor va fi unul dintre aceşti indicatori.
„Un rezultat bun înseamnă că tânărul şi-a găsit un loc de muncă la specialitatea pe care a studiat-o. Asta o să motiveze şcolile să stabilească relaţii mai bune cu mediul economic, inclusiv pentru asigurarea stagiilor de practică şi lucrul în comun la curriculum”, a mai spus ministrul.
În Republica Moldova sunt deschise 67 de şcoli profesionale şi de meserii şi 43 de colegii.