Salariul mediu din agricultură şi silvicultură acoperă minimul de existenţă în proporţie de 81,2%

Mărimea minimului de existenţă în trimestrul I a constituit în medie pe o persoană 1315,3 lei, fiind în creştere faţă de trimestru IV al anului 2007 cu 15,2%, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al Biroului Naţional de Statistică (BNS) difuzat marţi, 8 iulie. Potrivit BNS, creşterea a fost condiţionată atât de nivelul preţurilor la produsele alimentare, cât şi de ponderea cheltuielilor ce revine coşului nealimentar (costul produselor nealimentare şi serviciilor). În mediul urban minimul de existenţă a constituit 1418,6 lei, faţă de 1242,7 lei în mediul rural, înregistrînd astfel un decalaj în mărime de 175,9 lei (14,2 %), datorită structurii diferite a cheltuielilor de consum. În mediul urban coşul nealimentar constituie 48,1 % din minimul de existenţă, iar în rural – 39,0 % (în medie pe ţară acest indicator reprezintă 43,5 %). Pe categorii de populaţie, valoarea maximă a minimului de existenţă a fost înregistrată pentru populaţia aptă de muncă, în special bărbaţi – 1471,7 lei. Întreţinerea unui copil presupune alocarea în medie a 1221,4 lei lunar, cu o diferenţiere a acestui indicator în funcţie de vârsta copilului, de la 480,7 lei pentru un copil în vârstă de până la 1 an şi până la 1343,2 lei pentru un copil în vârstă de 7-16 ani. Pentru pensionari minimul de existenţă constituie 85,2% din valoarea medie generală şi reprezintă 1120,7 lei. Valoarea medie a pensiei lunar stabilite la 1 aprilie 2008 a constituit 550,3 lei, ce face posibilă acoperirea minimului de existenţă la nivel de 49,1 %. Nivelul minimului de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă a putut fi acoperită în trimestrul I de majoritatea persoanele ocupate. În cazul angajaţilor ocupaţi în activităţi financiare, salariul acestora a depăşit minimul de existenţă de circa 3,5 ori, în cazul activităţilor de construcţii, transport şi comunicaţii – de 2,5 ori. Rămâne a fi o problemă situaţia populaţiei ocupate în agricultură şi silvicultură a căror salarii nu acoperă integral minimul de existenţă, ci doar în proporţie de - 81,2 %, se arată în comunicatul de presă al BNS. Conform datelor Cercetării bugetelor gospodăriilor casnice, veniturile disponibile ale populaţiei în trimestrul I au constituit 1094,1 lei în medie pe o persoană. În termeni reali acest indicator a marcat o majorare în mărime de 7,9%.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.