Salariile „în plic” vor aduce amenzi nu doar pentru angajatori, ci şi pentru salariaţi

Guvernul a aprobat un plan de minimizare a practicii „muncii la negru”. Acesta conţine mai multe acţiuni, printre care sporirea amenzilor pentru persoanele cu funcţii de răspundere, dar şi sancţionarea salariatului care acceptă plata salariului „în plic”, transmite Info-Prim Neo. Amenzile aplicate persoanelor cu funcţii de răspundere vor constitui până la 300-500 de unităţi convenţionale pentru fiecare angajat căruia i se va plăti salariul „în plic”. Planul mai prevede perfecţionarea evidenţei relaţiilor de muncă, intensificarea controlului în scopul depistării evaziunilor fiscale şi contracarării fenomenului „muncii la negruˮ, promovarea politicilor de educaţie juridică a salariaţilor. Urmează să fie încetăţenită noţiunea de salariu mediu ramural pe unitate de timp, obligatoriu pentru toate unităţile din ramură, precum şi majorarea anuală a cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real. De asemenea,  este prevăzută înregistrarea de către agenţiile teritoriale de ocupare a forţei de muncă, preturi sau primării a contractelor individuale de muncă încheiate la întreprinderile din sectorul privat cu un efectiv de până la 20 de persoane. În cazul întreprinderilor cu un efectiv de până la 50 salariaţi ar urma să aibă loc înregistrarea statelor de personal la inspectoratele teritoriale de muncă. Conform datelor statistice, în 2010 în sectorul informal au lucrat 14,7% din totalul persoanelor ocupate în economie. Cel mai înalt grad de ocupare în sectorul informal este înregistrat în construcţii, agricultură, comerţ, hoteluri şi restaurante.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.