Salariile angajaţilor bugetari din regiunea transnistreană vor fi majorate

Salariile angajaţilor bugetari din regiunea transnistreană vor fi majorate. De creşteri la salariu vor beneficia lucrătorii care actualmente sunt remuneraţi cu sume mai mici decât minimul de consum estimat la 736 ruble transnistrene (mai puţin de 1000 MDL), transmite corespondentul Info-Prim Neo din regiune. O decizie în acest sens a fost luată de parlamentarii transnistreni care au operat modificări la legea bugetului pentru anul 2008. După majorări, salariul personalului medical va fi aproximativ egal cu cel al medicilor, care câştigă în jur de 780 ruble (1000 MDL). Pentru majorarea salariilor vor fi necesare 40 mln ruble transnistrene (circa 50 mln MDL). Pentru aceasta, se planifică ridicarea amenzilor stabilit de Codul penal al Transnistriei. Analiştii locali presupun că pentru a astupa gaura bugetară care se va forma ca rezultat al creşterii salariilor, conducerea regiunii poate folosi din nou banii destinaţi achitării gazului natural livrat de „Gazprom”, cum s-a întâmplat anul trecut, când o parte din mijloacele băneşti destinate plăţii gazului a fost folosită pentru achitarea pensiilor. În jumătatea a doua a anului curent va continua achitarea compensaţiilor pentru pensionari în legătură cu creşterea preţurilor la pâine. Ajutor bănesc în acest sens a fost oferit de Rusia. În prima jumătate a anului suma alocaţiilor lunare pentru fiecare pensionar era de 25 ruble (circa 30 lei), în a doua jumătate va fi micşorată până 10 ruble (13 lei).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.