Din acest an, în regiunea transnistreană se extinde perioada de plată a indemnizațiilor acordate pentru îngrijirea copiilor care suferă de cancer. Iar părinții care și-au pierdut copiii în explozii provocate de munițiile rămase din timpul conflictului armat din 1992 vor fi scutiți de jumătate din plățile la întreținere și vor călători gratuit cu transportul public.
Presa din regiune, citată de IPN, scrie că din 1 ianuarie s-au dublat și plățile pentru cetățenii care dețin titlul de „donator onorific”. Din acest an, primul buletin de identitate va fi eliberat gratuit indiferent de vârsta solicitantului. Până acum gratuitatea era prevăzută doar pentru tinerii de 16 ani. Copiii orfani, deținuții sau persoanele eliberate din penitenciar își vor putea schimba gratuit actul de identitate în caz de deteriorare sau pierdere a acestuia.
de asemenea, administrația regiunii s-a angajat să majoreze salariile și să acorde sporuri salariale pentru mai multe categorii de angajați în sectorul bugetar. Sunt vizați logopezii și profesorii-defectologi, angajații din secțiile de reabilitare psiho-neurologice pentru copiii cu afecțiuni ale sistemului nervos central și ale sistemului locomotor.