Să ne învăţăm a comercializa şi mai apoi a produce mai mult

[ Analiză economică IPN ] Obţinerea unor volume mai mari de producţie agricolă ar trebui să-i preocupe pe fermieri doar după ce va fi dezvoltată reţeaua de desfacere a acestor produse, în special, după ce va fi majorat exportul în ţările Uniunii Europene (UE), consideră secretarul Uniunii Republicane a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „Uniagroprotect”, Alexandru Slusari. Potrivit lui, majorarea volumelor de producţie nu este prioritară în agricultură, atâta timp cât aceasta nu poate fi comercializată. Totodată, agricultorii ar trebui să renunţe la unele culturi care nu aduc venituri mari, în favoarea culturilor cu valoare înaltă. „Accentul ar trebui pus pe ramurile strategice – viticultura, pomicultura, legumicultura. Aceasta nu înseamnă, însă, că ar trebui să uităm şi de celelalte culturi (grâu, floarea–soarelui etc.) care nu aduc mari venituri, dar nici nu presupun cheltuieli multe”, susţine Slusari. În lista culturilor strategice, afirmă expertul, poate fi inclusă şi sfecla de zahăr, însă doar în zona de nord a R. Moldova. Pentru protejarea şi dezvoltarea sectorului agricol, singura soluţie menţionată de Alexandru Slusari şi susţinută de „Uniagroprotect” este subvenţionarea agricultorilor, mecanism destul de practicat în Uniunea Europeană. Anul trecut, în Moldova, pentru fiecare hectar de pământ cultivat, agricultorul a primit câte 10 litri motorină, statul alocând în acest scop circa 120 mil. lei. „Sperăm că autorităţile publice centrale vor conştientiza importanţa acordării de subvenţii şi le vor mări de la 10 la cel puţin 20 litri de motorină pentru un hectar. „Uniagroprotect” propune crearea unui fond special din care, anual, agricultorii să fie subvenţionaţi cu sume care să permită procurarea a 10 litri primăvara şi alţi 10 toamna”, menţionează Slusari. Potrivit lui, agricultorii nu trebuie subvenţionaţi doar ca urmare a scumpirii produselor petroliere, ci ca parte a unei politici de susţinere a sectorului agricol din Moldova. Totodată, atât reprezentanţii agricultorilor, cât şi importatorii de produse petroliere se opun ideii de a stabili un preţ mai mic decât cel de piaţă la motorină pentru sectorul agricol. „Este destul de greu să monitorizezi care motorină va fi utilizată pentru lucrări agricole şi care în alte scopuri. Astfel, nu este exclus ca motorina importată pentru sectorul agricol la preţuri mai mici să fie comercializată la preţuri mari în alte sectoare ale economiei”, este de părere reprezentantul „Uniagroprotect”. Potrvit lui, preţuri diferite la motorină pot fi aplicate doar în ţările unde este prelucrat ţiţeiul, deoarece în urma acestui proces este obţinută motorina agricolă, care are altă culoare şi pentru care sunt aplicate accize mai mici. Şi directorul executiv al Uniunii importatorilor de produse petroliere „Importcompetrol”, Victor Ghiţu, consideră că aplicarea preţurilor mai mici la comercializarea motorinei în sectorul agrar va lăsa loc pentru corupţie. Mai mult, a menţionat sursa citată, legislaţia în vigoare nu permite aplicarea unei politici de preţuri diferenţiată. Totodată, Ghiţu propune un alt mecanism de protecţie a agriculturii ca urmare a fluctuaţiilor mari a preţurilor la produsele petroliere. „Autorităţile centrale ar trebuie să aplice accize mai mici la importul motorinei în perioada lucrărilor de primăvară şi toamnă. Anume în aceste perioade sunt importate circa 190-200 mii tone motorină”, a precizat sursa citată. În ceea ce priveşte posibilitatea creării unor rezerve de produse petroliere care să fie utilizate pentru atenuarea creşterilor rapide a preţurilor, Ghţu a spus că importatorii dispun de capacităţile de stocare necesare, dar nu şi de surse financiare. „Este practic imposibil ca importatorii să facă rezerve în condiţiile în care nu pot contracta credite de la bănci, deoarece dobânda este mare, iar rafinăriile nu mai dau produse petroliere în împrumut”, a explicat expertul. Anual, R. Moldova importă 420-450 mii tone de motorină.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.