Activele oficiale de rezervă au constituit la sfârșitul lunii mai 3 554,36 milioane de dolari SUA. Cifra este în creștere cu 209,41 milioane de dolari în comparație cu finele lunii aprilie, când acestea au însumat 3 344,95 milioane de dolari. Majorarea a fost determinată, inclusiv de împrumuturile de la Fondul Monetar Internațional, transmite IPN.
Banca Națională a Moldovei precizează că în favoarea Ministerului Finanțelor au fost înregistrate creditele ECF (Extended Credit Facility) și EFF (Extended Fund Facility) tranșa a doua, debursate de FMI în mărime de 144,03 milioane de dolari.
De asemenea, majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate în valoare de 73,91 milioane de dolari. Printre factori se numără și aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA – 21,38 milioane de dolari.
Au fost înregistrate creditele și granturi în favoarea Ministerului Finanțelor pentru proiecte investiționale, iar valoarea lor este 2,02 milioane de dolari. Majorarea activelor a fost determinată de veniturile din gestionarea rezervelor valutare – 1,51 milioane de dolari, dar și de reevaluarea valorilor mobiliare menținute în portofoliul de investiții –1,42 milioane de dolari. De asemenea este vorba despre intrările nete în contul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 0,14 milioane de dolari și alte intrări nete – 0,77 milioane de dolari.
Totodată, pe parcursul perioadei de raportare, diminuarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de intervențiile nete pe piața valutară internă sub formă de vânzări de valută în mărime de 18,50 milioane de dolari. La fel, BNM punctează și plățile aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova în mărime de 13,20 milioane de dolari și plățile Ministerului Finanțelor în mărime de 2,97 milioane de dolari. Un alt factor ce a determinat diminuarea este rezultatul net al operațiunilor de tip swap valutar pe piața valutară internă – 1,10 milioane de dolari.