S-au ieftinit biletele de călătorie după intervenţia ANPC

Gara de Nord din Chişinău a ieftinit cu 5-10 lei biletele de călătorie vândute în prealabil, conformându-se sesizării Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei (ANPC). ANPC a obligat săptămâna trecută ÎS “Gările şi Staţiile Auto” şi “Gara de Nord” să anuleze o serie de taxe aplicate la vânzarea biletelor în prealabil. „În urma sesizării adresate întreprinderilor „Gările şi Staţiile Auto” şi „Gara de Nord”, doar ultima s-a conformat deciziei ANPC şi a anulat taxele percepute ilegal. În acelaşi timp, „Gările şi Staţiile Auto” care a refuzat să se conformeze deciziei ANPC, fiind la a doua avertizare, a fost sancţionată cu 700 000 de lei, sumă care constituie taxele aplicate ilegal timp de 10 luni”, a declarat pentru Info Prim Neo, Viorica Cărare, Preşedintele Consiliului Administrativ al ANPC. În urma unei solicitări primite din partea prim-vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc, ANPC a iniţiat o serie de investigaţii pentru verificarea şi controlul majorării preţurilor la serviciile comunale prestate populaţiei (energia termică, gaze naturale, apă, energie electrică), servicii de transport (auto şi feroviar), servicii de comunicaţii electronice (telefonie fixă, mobilă, roaming) şi produse alimentare social-importante (pâine, zahăr, lapte, etc.). În toate aceste cazuri a fost verificată corespunderea situaţiei actuale a Legii cu privire la Protecţia Concurenţei, şi anume art. 6 - abuzul de situaţia dominantă pe piaţă”. „Acţiunile ANPC-ului le consider corecte şi oportune. Am înţeles că cel puţin una din întreprinderi s-a conformat cererii de scădere a taxelor. E un exemplu de urmat şi pentru celelalte întreprinderi. Dacă întreprinderile de stat au un deficit bugetar, acest deficit trebuie compensat din contul unor mecanisme de management mai performante, nu din contul cetăţenilor”, a declarat prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, solicitat de Info Prim Neo. „Mai mult, consider că trebuie să fie verificat minuţios modul în care activează nu doar întreprinderile de stat, dar şi toate structurile care sunt în slujba cetăţeanului, pentru a depista cazurile de birocratizare excesivă, ilegalităţile şi eventualele cazuri de corupţie. Avem nevoie de o inventariere drastică a tuturor acestor structuri, unde demult e timpul să se facă ordine”, a menţionat Vlad Plahotniuc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.