S-a stins din viață doctorul habilitat în științe medicale Gheorghe Ciobanu, șeful Catedrei urgențe medicale din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. El a fost reformatorul serviciului de asistenţă medicală urgentă din Republica Moldova și al Centrului Național Științifico-Practic de Medicină Urgentă, în prezent Institutul de Medicină Urgentă, pe care l-a condus timp de 24 de ani, transmite IPN.
Ministerul Sănătății precizează că distinsul profesor universitar a fost decorat cu „Ordinul de Onoare”, „Eminent al Ocrotirii Sănătății”, medaliile „B. M. Behterev”, „N. I. Pirogov”, Marea Medalie a Academiei de Ştiinţe Medicale din Franţa și Medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Administrația IMSP Institutului de Medicină Urgentă a transmis un mesaj de condoleanțe. „Domnul profesor Gheorghe Ciobanu a avut un aport deosebit de important la completarea patrimoniului științifico-didactic al medicinii naționale. Un merit considerabil al Dumnealui a fost în pregătirea cadrelor atât pentru serviciul de urgență la nivel de prespital, cât și a celui spitalicesc. O pierdere irecuperabilă pentru întreg sistemul medical a unei persoane cu un caracter deosebit, a unui specialist desăvârșit ce a muncit circa 47 ani cu implicare și dedicație pentru dezvoltarea sistemului de sănătate din țara noastră”, menționează instituția.
Gheorghe Ciobanu s-a născut pe 29 august 1951.