S-a spânzurat după ce şi-a decapitat amicul

Un tânăr de 21 de ani şi-a ucis prietenul, decapitându-l, iar pe urmă s-a spânzurat. Aceasta este versiunea preliminară a poliţiei într-un caz produs în satul Selemet, raionul Cimişlia, transmite IPN.

Oamenii legii au fost alertaţi de către o femeie din sat, care le-a spus că soţul ei a comis o crimă gravă. Deplasându-se la domiciliul bărbatului, poliţiştii au depistat  cadavrul acestuia. Bărbatul, de 21 ani, s-a strangulat într-o anexă a casei sale. În aceeaşi încăpere a fost depistat cadavrul unui amic de-al său, pe care rudele nu l-au mai văzut de 3 zile. Acesta era decapitat şi fără membre superioare.

După ce au cercetat întreaga gospodărie, poliţiştii au găsit îngropate membrele superioare şi capul victimei.

Forţele de ordine au constatat că în ziua de 9 februarie, făptaşul, împreună cu trei prieteni, printre care şi victima, au consumat băuturi alcoolice. Motivul crimei se presupune că ar fi fost o ceartă iscată ca urmare a consumului excesiv de alcool.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.