S-a semnat acordul prin care Germania acordă 40 mln euro pentru compensații la energie

La Chișinău a fost semnat Acordul de finanțare privind promovarea securității energetice a grupurilor vulnerabile printr-un grant din partea Republicii Federale Germania către Republica Moldova. Documentul semnat prevede acordarea unui sprijin bugetar nerambursabil în valoare de 40 de milioane de euro Republicii Moldova. Fondurile din cadrul cooperării germane pentru dezvoltare au fost anunțate de către Guvernul Federal la cea de-a doua întâlnire a conferinței de sprijin pentru Moldova din iulie anul curent la București, transmite IPN.

 Mijloacele financiare sprijină Moldova în implementarea programului guvernamental „Ajutor la contor”. În cadrul acestui program, populația va beneficia de compensații în factura la resursele energetice în perioada sezonului rece noiembrie 2022 - martie 2023, din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice.

Ministrul muncii și protecției Sociale, Marcel Spatari, a declarat că Republica Federală Germania a fost mereu alături de Republica Moldova, susținând-o în cele mai dificile situații. „Astăzi statul german își reconfirmă suportul pentru cetățenii țării noastre, prin această contribuție financiară nerambursabilă, care va acoperi cheltuielile pentru plata aproape integrală a compensațiilor la energie pentru luna noiembrie. Adresez mulțumiri Germaniei nu doar pentru acest suport financiar semnificativ, atât de important în aceste vremuri agitate, dar și pentru susținerea necondiționată în calea aleasă spre integrarea europeană”, a notat ministrul.

Bugetul pentru toată perioada rece a anului este estimat la cinci miliarde de lei. Acesta urmează a fi acoperit cu suportul Uniunii Europene și a altor țări. Sprijinul extern ar acoperi circa 40% din necesități. Ministrul a mau spus că analizele preliminare arată că majoritatea solicitanților de compensații se încadrează în cea mai înaltă categorie de vulnerabilitate energetică.

Ambasadoarea Germaniei la Chișinău, Margret Uebber, a precizat că majorarea prețurilor la energie ca urmare a războiului neprovocat și nelegitim de agresiune al Rusiei în Ucraina duce la aceea că multe gospodării din Moldova trebuie să plătească o parte semnificativă din venitul lor pentru energie. „Aceasta este o povară enormă pentru multe gospodării. Suntem bucuroși să putem fi alături de prietenii noștri moldoveni în aceste vremuri dificile. Cu cele 40 de milioane de euro susținem Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, care ajută în special gospodăriile care au cea mai mare nevoie. Germania va continua să sprijine Republica Moldova în depășirea situației dificile actuale și să însoțească țara pe calea integrării europene”, a mai spus ambasadoarea.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.