S-a lansat un sondaj privind provocările pentru dezvoltarea Moldovei

PNUD Moldova, în parteneriat cu Centrul Analitic Independent Expert-Grup, a lansat un sondaj interactiv, prin care propune respondenţilor să se gândească la cele mai importante provocări care cred că vor influenţa dezvoltarea Republicii Moldova în viitor. De asemenea, respondenţii sunt îndemnaţi să reflecteze asupra soluţiilor şi politicilor publice care cred că vor ajuta Guvernul la rezolvarea problemelor de dezvoltare. Sondajul se va desfăşura în perioada 9-26 septembrie.

Directorul executiv al Expert-Grup, Adrian Lupuşor, a declarat pentru IPN că Sondajul face parte din Proiectul „Dialog pentru consolidarea capacităţilor şi edificarea instituţiilor agendei de dezvoltare post-2015” şi este implementat în comun de PNUD Moldova şi Centrul Analitic Independent Expert-Grup. Scopul iniţiativei este de a susţine, cu evidenţe analitice, eforturile şi politicile de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova.

Adrian Lupuşor spune că acest sondaj este o premieră pentru Republica Moldova, fiind utilizată o platformă inovativă, elaborată în SUA. Respondenţii urmează să răspundă la câteva întrebări deschise în circa 15 minute. Toate recomandările făcute de aceştia vor fi colectate şi transmise instituţiilor competente.

Sondajul poate fi găsit pe pagina electronică a Expert-Grup. Centrul va face ulterior publice răspunsurile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.