S-a găsit proprietarul banilor descoperiți în scara unui bloc

S-a găsit proprietarul banilor descoperiți, marți, în scara și în ascensorul unui bloc de pe bulevardul Traian. Este vorba despre un pensionar de 74 de ani, care a mers la poliție să-și ridice banii.

Ofițerul de presă al Direcției de Poliţie a municipiului Chișinău, Natalia Stati, a declarat pentru IPN că banii au fost predați poliției de către o vecină care i-a găsit. După ce subiectul a fost mediatizat în presă, pensionarul a venit, astăzi, la poliție să-și revendice suma pierdută, aproape 3600 de lei.

El a povestit că pe 13 martie și-a ridicat pensia și, întorcându-se acasă, a intrat pe la magazin. După ce și-a făcut cumpărăturile, și-a pus banii în buzunar, de unde, se pare, că au căzut.

Bărbatul își va primi banii după ce va semna o declarație prevăzută în asemenea situații.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.