S-a dat startul înscrierii la Eurovision

Republica Moldova va participa la ediţia a 57-a a concursului Eurovision Song Contest 2012, care va avea loc la Bacu, Azerbaidjan, în perioada 22-26 mai. Pentru reprezentanţii Republicii Moldova va fi a 8-a participare. Doritorii să se înscrie la etapa naţională pot depune cereri până pe 16 ianuarie, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al IPNA „Teleradio Moldova”. În concurs vor fi admise atât piese semnate de compozitorii şi textierii autohtoni, cât şi de autorii din afara ţării. Condiţiile de participare la Selecţia Naţională „Eurovision 2012 – O Melodie pentru Europa” sunt: durata piesei originale de până la 3 minute, interpretată în limba română sau engleză; un număr de maximum 6 persoane în scenă, vârsta participanţilor de peste 16 ani; piesele prezentate pentru etapa naţională nu trebuie să fie lansate comercial sau difuzate public până la 1 septembrie 2011. Fiecare participant poate depune una sau mai multe cereri, în funcţie de numărul de piese cu care intenţionează să participe. Este posibilă participarea autorilor de peste hotarele ţării în condiţiile colaborării cu interpreţi care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova. Formularele de participare şi toate materialele audio pot fi depuse sau expediate la Centrul de Colectare Eurovision: str. Mioriţa, 1, MD2028, Casa Radio, tel. 739159. Colectarea cererilor se va face până la 16 ianuarie, ora 18:00. Reprezentantul Moldovei la Eurovision va fi determinat în 3 etape. Prima etapă este audierea internă, în care un juriu specializat, format la recomandările uniunilor de creaţie de profil muzical, va fi întrunit pentru audiţia internă a înregistrărilor depuse. Din numărul total de piese depuse va fi desemnat numărul total de interpreţi care vor accede în etapa ulterioară. Etapa a doua este audierea live a participanţilor. Pentru această etapă nu vor fi necesare costumele scenice sau show-ul coreografic. Juriul va vota prestaţia interpretativă şi va determina 20 de finalişti. Audierea va fi făcută publică, materialele video vor fi postate pe www.trm.md, unde va fi organizat un mecanism de votare on-line. În urma votării publicului vor fi selectaţi 3 participanţi. Cei 23 finalişti vor fi anunţaţi la 11 februarie. A treia etapă este Finala Naţională. Concertul live va fi transmis direct pe TV Moldova1, TV Moldova Internaţional, Radio Moldova. Interpretările vor conţine elementele de bază ale evoluării scenice. La această etapă vor fi luate în calcul, în proporţii egale, decizia juriului dar şi televotul. Concursul Eurovision din 2011 a fost câştigat de către Ell şi Nikki din Azerbaidjan, cu piesa „Running Scared”. Formaţia Zdob şi Zdub, care a reprezentat Moldova, s-a clasat pe locul 12.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.