Ruslan Popov, în arest la domiciliu

Adjunctul procurorului general (suspendat), Ruslan Popov, anchetat pentru îmbogățire ilicită, a fost plasat în arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile. O hotărâre în acest sens a fost emisă de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, transmite IPN.

Ruslan Popov a declarat pentru presă, în sediul judecătoriei, că decizia este una ilegală. Or, a pledat ca instanța să respingă totalmente demersul procurorului ca unul neîntemeiat și abuziv și să nu dispună aplicarea vreunei măsuri preventive.

„La mijloc au coincis interesele mai multor grupări de interes, atât criminale, cât și politice, care au decis, pentru a nu avea anumite probleme ce rezultă din investigațiile pendinte la procuratură, să se debaraseze atât de Stoianoglo (procurorul general suspendat, n.r.), cât și de Popov și de alți procurori din cadrul Procuraturii. Și asta e toată explicația care poate să existe”, susține Ruslan Popov.

Procuratura Generală precizează că în privința lui Ruslan Popov, sunt efectuate investigații în cadrul unei cauze pornite pentru îmbogățirea ilicită. Pe 9 octombrie, a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe 11 octombrie, procurorii au sesizat judecătorul de instrucție pentru examinarea demersului cu privire la aplicarea arestului preventiv în privința acestuia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.