Ruslan Popov, unul dintre adjuncții procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost suspendat din funcția de procuror. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de către Consiliul Superior al Procurorilor, transmite IPN.
Tot astăzi, CSP l-a suspendat din funcția de procuror pe procurorul-șef al sectorului Ciocana, Igor Popa. Atât Popa, cât și Popov sunt cercetați pentru îmbogățire ilicită.
Ruslan Popov a fost reținut pe 9 octombrie și încă se află în izolator. Igor Popa, reținut pe 9 noiembrie, mai întâi a fost plasat în arest la domiciliu, iar apoi sub control judiciar.