Rusia va expedia observatori la referendumul din Transnistria

Preşedintele Comitetului Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Constantin Kosacev, salută desfăşurarea referendumului în Transnistria, cu participarea largă a observatorilor internaţionali. Despre aceasta el a declarat la un briefing în cadrul summit-ului G8, care s-a desfăşurat în perioada 15-17 iulie la Sankt Petersburg, Rusia. Oficialul rus a menţionat că dacă Moscova va primi invitaţie, atunci va expedia observatori. „Dacă referendumul va fi organizat transparent, democratic, legitimitatea sa nu trebuie să fie pusă la îndoială”, a declarat Kosacev, citat de presa rusă. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău nu a comentat deocamdată aceste declaraţii. Tiraspolul a anunţat că referendumul privind statutul şi politica externă ale Transnistriei se va desfăşura la 17 septembrie. În cadrul conferinţei de presă, susţinută marţi, 11 iulie, preşedintele Vladimir Voronin a declarat că prin organizarea referendumului, Tiraspolul doreşte să distragă atenţia de la gravele probleme din regiune, specificând totodată că situaţia din Transnistria nu are nimic comun cu cea din Kosovo sau din Muntenegru, şi deci nu poate fi reglementată după acelaşi mecanism. Mai mulţi oficiali europeni şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale de asemenea au declarat că rezultatele referendumului nu vor fi recunoscute.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE