Rusia salută aspiraţiile de integrare ale Republicii Moldova, Igor Şuvalov

Rusia salută aspiraţiile de integrare ale Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi menţinerea, totodată, a unor relaţii bune cu CSI. Declaraţia aparţine prim-viceprim-ministrul Federaţiei Ruse, Igor Şuvalov, care s-a întâlnit miercuri, 31 martie, la Chişinău cu premierul Vlad Filat şi cu preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, transmite Info-Prim Neo. Igor Şuvalov, care este şi coordonatorul Federaţiei Ruse pentru problemele CSI, a spus într-o conferinţă de presă că Moldova rămâne unul din cei mai importanţi parteneri ai Rusiei şi că ţara sa este gata să continuie colaborarea atât în spaţiul CSI, cât şi în format bilateral. „Moldova şi Rusia au un potenţial enorm pentru a susţine dezvoltarea reciprocă a ambelor economii. Nu este vorba doar de exportul produselor moldoveneşti în Rusia", a menţionat Şuvalov. În următoarele luni, vor avea loc mai multe întruniri ale oficialilor ruşi şi moldoveni, la care se va discuta cum pot fi eliminate barierele de comerţ între cele două ţări. Mai mult, din 1 iulie, Rusia, Belarus şi Kazahstan vor forma o uniune vamală comună şi produsele moldoveneşti vor ajunge în toate aceste ţări, a spus oficialul rus. La întrevederea cu Vlad Filat, Igor Şuvalov a discutat şi despre aniversarea a 65-a victoriei asupra fascismului şi a declarat că acesta este o victorie comună pentru toate statele postsovietice. „Rusia iniţiază un şir de acţiuni consacrate acestei victorii. Veterani din toate ţările sunt aşteptaţi pe 8 mai la Moscova, cu o zi înainte de eveniment, pentru a marca victoria”, a spus prim-viceprim-ministrul rus. Pe 8 mai la Moscova va avea loc şi summitul neformal al şefilor de state din CSI. Premierul Vlad Filat, la rândul său, a subliniat că în ultima perioada s-a înregistrat un progres în realizarea tuturor acordurile semnate anterior cu Rusia şi a reiterat ideea continuării colaborării bazate respect reciproc şi pe respectarea intereselor cetăţenelor ambelor state. „Această vizită importantă poate deveni un început de bun augur pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale, bazate pe acţiuni concrete”, a mai spus premierul moldovean. Tot astăzi, Igor Şuvalov a avut o întrevedere cu preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, preşedinte al parlamentului. Oficialul moldovean a reiterat interesul ţării pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu Federaţia Rusă în baza principiilor de respect reciproc, încredere şi cooperare avantajoasă pentru ambele părţi, se menţionează într-un comunicat de presă al parlamentului. Cu referire la reglementarea transnistreană, Mihai Ghimpu a accentuat faptul că autorităţile de la Chişinău se pronunţă pentru reluarea, cât mai curând posibil, a negocierilor în formatul 5+2, deoarece numai în acest format conflictul transnistrean poate fi soluţionat definitiv.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.