[ - Domnule Bukovsky, ce vânt vă aduce prin Moldova, vreun interes profesional sau pe ospeţe? Este prima dată când vizitaţi ţara noastră?] - Este prima mea vizită. Am venit aici fără treburi de agendă, la invitaţia unor prieteni. Aşa s-a întâmplat că fusesem în Crimeea la un simpozion şi mi-am dat seama că din acel punct mă aflam la cea mai scurtă distanţă de Moldova, altfel nu cred că aş fi avut şansa să vă vizitez ţara vreodată. [ - Care sunt impresiile Dvs. despre Moldova şi poporul ei: cum sunt oamenii de aici?] - Şederea mea a fost prea scurtă ca să vă relatez multe, doar atât cât am văzut din geamul automobilului prin oraş (Chişinău). După asta am mers să vedem beciurile alea pline cu vin (Cricova)... foarte impresionante! Dar impresiile sunt similare cu cele din toate ţările Europei de est, nu e prea mare diferenţa, cu excepţia că este foarte cald aici. De asemenea am remarcat toată mulţimea asta de case noi. Înseamnă că trăiţi un boom în construcţii în ultimii ani... De altfel, foarte tipic pentru aproape fiecare ţară est-europeană, oriunde ai merge... [ - Sunteţi un binecunoscut activist în domeniul drepturilor omului. Care este opinia Dvs. despre respectarea drepturilor omului în Republica Moldova, despre starea democraţiei?] - Nu diferă mult de alte ţări est-europene, în toate privinţele. Vreau să spun, aveţi mai mult sau mai puţin acelaşi nivel de corupţie, aceleaşi abuzuri ca şi în România, Ungaria sau oricare altă ţară din regiune. Dar problema cea mare este societatea post-comunistă, construită din nomenclaturişti care au rămas să guverneze şi care îşi păstrează influenţa de odinioară. Tipic pentru multe ţări post-comuniste. [- Ce au în comun şi ce diferenţe există între societatea moldovenească şi cea rusească?] - Aici trebuie să vă spun că diferenţa este foarte mare, chiar gravă, deoarece din păcate în Rusia lucrurile au mers înapoi. S-a ajuns la o anumită etapă, de unde se putea merge înainte, dar asta nu s-a întâmplat, Rusia lunecând spre linia de unde a pornit. Deci, în acest sens, direcţia de dezvoltare a Rusiei este complet diferită de orice altă ţară est-europeană. Şi, desigur, Rusia suferă acum un proces de dezmembrare a democraţiei, a instituţiilor precum ar fi libertatea presei şi independenţa justiţiei. Ei încearcă să construiască un fel de copie a sistemului sovietic, în egală măsură în interiorul ţării şi, de la o vreme încoace, în afara ei. În alte ţări est-europene există progrese, cel puţin se încearcă să se meargă înainte. Chiar şi ţările unde comuniştii au recâştigat majoritatea în guverne, spre exemplu România cu Iliescu, sau... [ ... sau Moldova] ... Exact. Sau Ungaria, unde guvernul mai este comunist, probabil, nu pentru mult timp... Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Polonia; sunt perioade când comuniştii revin. Dar. Chiar reveniţi, nu au încercat să restaureze fostul sistem, ei ştiu că nu mai este cale de întoarcere. [ - Care ar fi sfatul Dvs. pentru Moldova: Rusia şi CSI sau Occidentul şi Uniunea Europeană. Este posibil să alegi ambele?] - Nu, categoric. Cel puţin, nu în momentul când Rusia este în declin. Cu siguranţă, viitorul vostru, ca şi al altora, trebuie să fie într-o democraţie consolidată şi ar trebui să alegeţi mai degrabă un model occidental decât unul moştenit din trecutul sovietic. Trecutul sovietic duce spre o fundătură, nu se înaintează nicăieri. Deci, cu siguranţă, Occidentul. Dar întrebarea este: când şi cum? Ştim bine că nu depinde în totalitate de decizia voastră. [ - Din ce aţi văzut în timpul vizitei Dvs. scurte, este oare Republica Moldova o ţară Europeană?] - Desigur că este europeană. Chiar şi Rusia este europeană... Facem parte din civilizaţia europeană şi asta nu se schimbă. Cel mai important lucru acum este să revenim la un anumit nivel de normalitate, când democraţia este democraţie, când presa este presă şi nu un soi de PR pentru cineva. O sa ne ia ceva timp, dar până la urmă vom ajunge acolo. Problema crucială pentru Moldova a fost pusă la începutul anilor nouăzeci: sa fie unire cu România sau nu. Şi asta chiar că s-ar fi putut întâmpla în acele timpuri. Potrivit documentelor pe care le-am examinat, era cât pe-aci. Pur şi simplu Gorbaciov nu a vrut să discute posibilitatea, pentru că şi aşa avea destule probleme cu alte republici. Plin de griji cum era, Gorbaciov a cerut României s-o lase baltă. Şi Iliescu aşa a şi făcut. Dacă ar fi insistat atunci, chipurile, acesta este teritoriul nostru, ocupat de Stalin, Gorbaciov ar fi putut să cedeze, nu avea încotro, întrucât ţara i se destrăma. Dar România nu a insistat, asta e. [ - Domnule Bukovsky, haideţi să trecem la alt subiect, cel georgian. Războiul de acolo reaminteşte de mai multe conflicte în care a fost implicată Rusia, nu-i aşa? Cum credeţi, Rusia ar putea să repete o invazie în Moldova, în contextul conflictului transnistrean, sau în Ucraina, de exemplu. Dacă da, care ar fi motivele sau pretextele invocate?] - Ca idee, ar putea. Dacă decide să o facă dintr-o perspectivă politică, rămâne a fi o mare întrebare. Dar în ceea ce priveşte Georgia, a fost un plan, o provocare de mai de demult. Cum îmi închipui eu, era vorba de pregătiri de câteva luni cel puţin; ideea fiind, cum am mai spus, reinstaurarea, în esenţă, a Uniunii Sovietice. Ceea ce se încearcă acum este restabilirea sferei ruse de influenţă. Iată de unde şi presiunea crescândă asupra Poloniei şi a statelor baltice. Pur şi simplu, ei nu pot accepta înfrângerea pe care au suferit-o în anii nouăzeci şi vor o revanşă. Aici îşi are originea şi problema Georgiei. Ruşii acum se tem de ţările care vor să adere la NATO, pentru că o percep ca pe un început al înfrângerii. A fost destul de uşor pentru ei în Georgia, unde au avut de înfruntat o armată mică. Iar americanii, păi, bine, americanii nu le-au garantat niciodată nimic gruzinilor. Nici nu ar fi putut să garanteze securitatea Georgiei la modul serios, întrucât nu au o armată în regiune, se află la o distanţă mare şi unde mai pui că sunt deja implicaţi în două războaie. În plus, americanii n-au încurajat niciodată Georgia să devină mai imperativă. [ - Fără îndoială, Rusia este acum o ţară foarte puternică, în special în această regiune. În primele zile ale războiului din Georgia, guvernul modovean nici nu a fost în stare să formuleze vreo declaraţie prin care să denunţe sau să sprijine acţiunile Rusiei. Oare Moldovei îi este sortit să tacă şi să înghită de fiecare dată când Rusia spune sau face ceva?] - Moldova nu a fost unica ţară care nu a putut găsi ce să zică la subiectul respectiv. Chiar şi Belarus nu şi-a formulat poziţia. Chinezii tot au preferat să stea deoparte. Dar definiţia este simplă: ceea ce ruşii au făcut în Georgia se numeşte agresiune; conform Cartei Naţiunilor Unite este categoric agresiune, deoarece, legal, acela încă mai este teritoriu georgian. Şi, spunând lucrurilor pe nume, a fost o mişcare serioasă din partea Occidentului. Asta înseamnă că o ţară care a comis agresiune trebuie să se aleagă cu sancţiuni. Dar Occidentul nu a vrut să meargă pe această cale din cauza relaţiilor fragile cu Rusia, iar multe lucruri depind acum de relaţii mai echilibrate. Şi dacă puterile mari nu au găsit formule potrivite, ce vă aşteptaţi de la Moldova, sau, să zicem, ţările baltice? Nu prea au ce face, pentru că interesele lor geopolitice sunt legate de Occident, iar dacă nici Occidentul nu formulează nimic... [ - Cum credeţi, Moldova va mai rămâne mult sub influenţa Rusiei?] - E greu de spus. Situaţia Rusiei nu este tocmai stabilă. Ba deloc stabilă, în pofida impresiei lumii despre stabilitatea rusă. Nici nu putem vorbi de stabilitate. Rusia trăieşte momente de prosperitate datorită preţurilor mari la petrol şi toată lumea înţelege că odată cu reducerea lor, Rusia va suferi o criză profundă. Ruşii nu au dezvoltat nimic, trăind într-un gen de stat din Golf, acumulând dolari şi pompând ţiţei. Nici industrie, nici investiţii în infrastructură. Aşa că, imediat ce bananele de aur încetează să mai pice, ei se vor întoarce de unde au pornit. Şi asta se va întâmpla destul de curând. Deci, când vorbim despre influenţa rusească, trebuie să ne amintim că şi ei înşişi sunt foarte instabili şi nu-şi vor păstra situaţia de acum pentru mult timp. Pe de altă parte, voi înşivă aveţi probleme de rezolvat – ce facem cu Transnistria, ne unim cu România sau nu? [ - În anul 2007 aţi decis să candidaţi pentru Kremlin. De ce? Nu ştiaţi că veţi pierde?] - Nu e vorba de înfrângere, e vorba de a nu fi fost înregistrat. Ştiam de la bun început că-mi va fi refuzată înregistrarea în calitate de candidat. Vedeţi, au tot felul de prevederi legale pe care le folosesc drept pretexte pentru a discalifica pe oricine. Era de fapt un truc pe care l-am inventat noi, majoritatea dintre cei care jucau de partea opoziţiei la acea vreme: Yabloko, SPS (Soyuz Pravyh Sil), Gary Kasparov, Kassianov. Am încheiat un fel de înţelegere, pentru că ştiam că cei de la Kremlin aveau să obstrucţioneze orice candidat din partea opoziţiei. Şi atunci ne-am gândit să diversificăm: diferiţi oameni în diferite poziţii, pe care nu-i poţi discalifica laolaltă folosind aceleaşi pretexte. A fost un pact – orice s-ar întâmpla, rămânem împreună, suntem aceiaşi echipa. Dacă mai mulţi dintre noi obţineau înregistrarea, atunci am fi decis între noi cine are cele mai mari şanse, iar noi am fi devenit echipa care să-l susţină. Şi ne-am ţinut de cuvânt. Rolul meu a fost de a aduce un pic de animaţie în acea campanie destul de sumbră. Toată lumea ştia că indiferent de cine va fi numit de Kremlin, acela va fi următorul preşedinte, pentru că totul este în mâinile celor de la Kremlin. De altfel, nici nu poţi să le spui alegeri, e pur şi simplu numire în funcţie. Nici oamenii nu sunt lăsaţi să candideze în voie, ei sunt intimidaţi, îşi riscă slujba sau locul la universitate. Deci, intrasem în campanie să aduc un pic de animaţie. Am definit clar opoziţia, care era menită să propună o alternativă la oferta Kremlinului. În plus, aveam senzaţia că oamenii au devenit speriaţi. În situaţia în care în ţară se strecoară iarăşi frica, eşti obligat să revii şi să zici „mie nu mi-e frică!” şi să-i încurajezi pe oameni un pic. [ - Dar din ceea ce aflăm noi aici de la televiziunea şi radioul rusesc, oamenilor nu le este frică deloc, chiar dimpotrivă.] - Aflaţi că le este. Când am venit pentru prima dată, oamenii erau speriaţi. Erau represaţi şi chiar ucişi. Un lucru pe care l-am observat, mi s-a părut ilar, e că oamenii preferau să nu-i spună lui Putin pe nume atunci când vorbeau în public, ziceau „el”, „ei”, „Kremlinul”, dar niciodată pe nume. Adie a ceva din Evul Mediu, când oamenii se fereau să zică „dracu” de teamă să nu apară aievea. Este un semn de cât de speriaţi erau oamenii. Am observat că şi jurnaliştii au devenit foarte circumspecţi, când îşi formulau întrebările, încercau să fie excesiv de neutri. Şi, desigur, instituţiile media cele mai importante nici nu se apropiau măcar de noi, ştiau că, oricum, nu vor fi lăsaţi. Aşa că ţara trăia într-o stare de frică, care, sper, că a fost depăşită. Şi ultimul scop al planului nostru a fost să unim opoziţia democrată, care e foarte fragmentată, şi, respectiv, nu prea are influentă. Mă bucur de o poziţie unică, pentru că nu sunt membru al niciunui partid, nu am niciun fel de angajamente în acest sens şi pot discuta cu oricine. Aşa am şi făcut. Am elaborat anumite repere care ne-ar ajuta să ne unim şi să lucrăm împreună. Şi procesul continuă. În curând va fi ţinut un congres naţional al forţelor democratice, cu membri delegaţi din întreaga Rusie, care vor elabora platforma, cursul viitor, etc. Acest proces a început în perioada campaniei electorale. La asta am tins. [ - Care sunt ocupaţiile Dvs. curente?] - Anul acesta am fost deja o dată la Sankt Petersburg. Atunci a demarat procesul acela de unificare a opoziţiei. Aş putea să mai merg încolo când vor decide să organizeze congresul de care vă vorbeam. Altfel, am planificate o groază de călătorii în diferite ţări… Am o viaţă „încărcată”… Ştiţi, din moment ce Rusia devine iarăşi agresivă, experienţa noastră unică devine şi ea importantă, oamenii au nevoie de sfatul nostru. Erau vremuri când luptam împotriva unei Uniuni Sovietice şi mai crâncene şi găseam metode să ieşim teferi. [ - Încă mai trăiţi la Londra...] ... Ba la Cambridge [ - ... Da. Vroiam să zic aproape de Londra. Credeţi că locul Dvs. e acolo? Poate vă gândiţi să reveniţi în patrie, în Rusia?] - Păi, aşa s-a întâmplat că mi-am trăit jumătate de viaţă în Rusia şi cealaltă jumătate în străinătate – 34 de ani în Uniunea Sovietică şi 32 de ani în Occident. Aşa că nu prea contează, am la fel de multe angajamente în Occident câte şi în Rusia, poate chiar mai multe în Occident. Acum sunt antrenat într-o campanie împotriva excesului de birocraţie şi neglijare a procedurilor democratice în Uniunea Europeană – e o mişcare de amploare în Europa şi e destul de lucru şi acolo. Rusia a încetat să mai fie unicul meu interes foarte devreme, undeva la mijlocul anilor optzeci, când ne-am dat seama că fenomenul comunismului este unul global şi trebuie combătut peste tot. Aşa am creat organizaţia numită Resistance International (Internaţionala Rezistenţei /Интернационал сопротивления), care unea 49 de mişcări anticomuniste din întreaga lume. Iată de ce nu mi-am restrâns niciodată vizorul spre Rusia, o consider ca pe o parte a unei probleme mari. [Vladimir Bukovsky, date biografice:] * Fost disident Sovietic, cunoscut activist în domeniul drepturilor omului şi scriitor; * A petrecut în total 12 ani în închisori şi spitale pentru alienaţi mintali pentru activităţile sale considerate antisovietice; *În 1976 reuşeşte să părăsească Uniunea Sovietică ca să se stabilescă la Cambridge, Marea Britanie. De aici semnează mai multe cărţi şi esee politice, printre care „Manual de psihiatrie pentru disidenţi” ("Пособие по психиатрии для инакомыслящих") şi „Ipocrizia sovietică şi indulgenţa Occidentului” (Soviet Hypocrisy and Western Gullibility); *Cofondator al organizaţiei anticomuniste Internaţionala Rezistenţei (Resistance International); *După destrămarea URSS participă la un proces de condamnare al PCUS, în cadrul căruia i se permite acces la o serie de materiale secrete; *În 2007 înaintează documente pentru a candida în alegerile prezidenţiale din Rusia, dar este discalificat de CEC.