Rusia expulzează un moldovean care a luptat pentru armata rusă

Un moldovean care a luptat de partea Rusiei împotriva Ucrainei va fi expulzat din Rusia, relatează IPN cu referință la «CurrentTime».

Sentința a fost emisă pe numele cetățeanului moldovean Ghenadi Fedko de o instanță judecătorească din regiunea rusă Rostov.

Bărbatul a fost reținut recent, în ziua 12 septembrie, la un punct de control situat între așa-numita Republică Populară Luhansk și regiunea Rostov, unde a mers să-și renegocieze contractul de angajare cu Ministerul rus al Apărării.

Potrivit presei ruse, expulzarea a fost decisă a doua zi, 13 septembrie. Moldoveanului i-a fost invocată nerespectarea Codului contravențiilor administrative, și anume «eschivarea de la expulzare din Federația Rusă», aspect prevăzut în partea a III-a a articolului 20.25

În Republica Moldova, mercenarii sunt pedepsiți cu închisoare între cinci și zece ani. În plus, aceștia pot fi privați de cetățenia moldovenească. În toamna anului 2022, peste jumătate de an după declanșarea războiului în Ucraina, președintele Maia Sandu a vorbit despre posibilitatea de a-i priva de cetățenie pe rezidenții țării noastre cu pașaport rusesc, care luptă în Ucraina de partea armatei ruse. Pedeapsa poate fi înăsprită în cazul cetățenilor moldoveni care nu au cetățenie rusă și luptă de partea armatei ruse.

IPN a relatat recent că zeci de migranți s-au ales cu citații la Moscova, ca urmare a raziilor efectuate de Comitetul de anchetă al Federației Ruse („Следственный комитет России”) și Ministerul rus al Afacerilor Interne. Anchetatorii ruși au început să verifice cazurile de migrație ilegală, precum și modul în care respectă legea așa-numiții „foști migranți”, avându-i în vedere pe cetățenii care au obținut cetățenia rusă în ultima perioadă de timp.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.