Pentru anul 2019, Rusia a stabilit 15 000 de autorizații de export pentru transportatorii moldoveni, cu 3 000 de autorizații mai puțin decât în 2018. Într-un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii se arată că, având în vedere numărul insuficient de astfel de autorizații, au fost remise multiple adresări la adresa părții ruse cu solicitarea de majorare a cotei, majoritatea fiind refuzate de către aceștia, transmite IPN.
„Doar în luna august, partea rusă a acceptat organizarea ședinței Comisiei mixte moldo-ruse în domeniul transportului rutier internațional și, la solicitarea unui contingent suplimentar de autorizații, a menționat că 80,8% din volumul transportărilor bilaterale sunt efectuate de către operatorii de transport moldoveni, cota operatorilor ruși fiind numai de 9,3%”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, partea rusă a menționat necesitatea întreprinderii unor măsuri pentru a majora cota de participare a operatorilor de transport ruși la efectuarea transportului rutier de mărfuri între state. „Totuși, ca rezultat al negocierilor, dar și luând în considerație măsurile planificate, partea rusă a acceptat acordarea, în trimestrul III a anului curent, a unui contingent suplimentar de 1250 autorizații”, precizează comunicatul MEI.
Decizia privind acordarea altor contingente suplimentare pentru anul 2019 va fi primită de către partea rusă după efectuarea unei monitorizări referitor la cota de participare a operatorilor de transport ruși pe piața moldo-rusă a serviciilor de transport bilateral de mărfuri, dar nu mai târziu de 15 octombrie curent.
„În prezent, Ministerul Economiei și Infrastructurii a solicitat repetat eliberarea unei cote suplimentare de autorizații – 7000, bilateral/tranzit transport marfă, pentru operatorii de transport din Republica Moldova, iar în perioada următoare este preconizată o întrevedere cu partea rusă, în cadrul căreia urmează a fi discutat inclusiv subiectul privind cotele de autorizații”, scrie comunicatul.
În luna septembrie au beneficiat de autorizații 279 operatori de transport, cărora le-au fost eliberate 1214 autorizații. În perioada 1 – 17 octombrie, au fost eliberate 380 autorizații la 182 de operatori de transport.