Romii din R. Moldova se arată nemulţumiţi că nu pot obţine locuri bugetare la studiile universitare. Aceştia susţin că sunt marginalizaţi cu toate că regulamentul pentru admiterea în învăţământul superior din anul curent prevede facilităţi pentru această minoritate etnică, transmite Info-Prim Neo. Secretarul general al Coaliţiei „Vocea Romilor” (CVR), Marin Alla, a precizat vineri, 1 august, în cadrul unei conferinţe de presă că aspiranţii la studii universitare de etnie romă nu au nici o şansă să ocupe un loc bugetar în instituţiile universitare în baza cotei de 15 procente prevăzute de regulamentul de admitere. Potrivit lui Marin Alla, romii nu pot obţine locurile bugetare pe motiv că aceştia se află la coada listei de persoane care beneficiază de cele 15 la sută din numărul total de locuri prevăzute în planul de înmatriculare cu finanţare bugetară, prioritate având cei de la începutul listei. Au fost cazuri când candidatul la studii universitare de etnie romă a avut media de 9,35 şi nu a reuşit să ocupe un loc bugetar, exemplifică Marin Alla. Faptul că ne aflăm la coada acestei liste demonstrează nivelul de discriminare a acestei etnii în momentul repartizării locurilor bugetare, afirmă secretarul CVR. Soluţia ar fi ca romii să fie plasaţi pe primele locuri în lista respectivă. Pe de altă parte, secretarul responsabil al comisiei de admitere a Universităţii de Stat din Moldova (USM), Constantin Marin, a declarat pentru Info-Prim Neo că romii au toate şansele să obţină un loc bugetar deoarece nu întotdeauna reprezentanţii categoriilor plasate în vârful listei pretind la locuri bugetare în instituţiile universitare. Totodată, Constantin Marin a confirmat că pretendenţii din lista celor cu facilităţi sunt selectaţi conform ordinei numerice. Din cele 1694 locuri bugetare de la USM, 241 locuri vor fi oferite în anul curent candidaţilor care beneficiază de facilităţi. Regulamentul de admitere la studii universitare prevede că din cota de 15 la sută din numărul total de locuri (la fiecare specialitate/domeniu de formare profesională şi formă de învăţământ) prevăzute în planul de înmatriculare cu finanţare bugetară beneficiază 12 categorii de persoane. Candidaţii de etnie romă au fost incluşi în listă în anul 2005. Conform planului de înmatriculare pentru anul 2008, în instituţiile de învăţământ superior de stat sunt disponibile 10758 de locuri cu finanţare bugetară. Dintre acestea, 9893 sunt locuri pentru învăţământul de zi şi 865 - cu frecvenţă redusă. 750 de locuri sunt prevăzute pentru candidaţii din raioanele de est ale R. Moldova. De asemenea, 14602 locuri sunt destinate pentru studii în universităţile de stat în bază de contract (12217 - studii de zi, 2385 - cu frecvenţă redusă). Conform recensământului din 2004, în R. Moldova locuiesc peste 12,5 mii de romi, dintre care 40 la sută nu au nici un fel de studii.