Romanul „Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija a fost tradus în limba italiană

Romanul „Tema pentru acasă”, de Nicolae Dabija, a fost tradus în limba italiană de către o moldoveancă stabilită în Italia, Olga Irimciuc. În versiunea italiană romanul a apărut într-un tiraj de 1000 de exemplare și se vinde în toate librăriile din Italia. Evenimentul de lansare a romanului „Compito per domani” a avut loc vineri, 31 august, la Biblioteca Națională din Chișinău, transmite IPN.

Nicolae Dabija spune că apariția cărții în limba italiană a însemnat pentru el o revelație sentimentală. Deși nu cunoaște italiana, când a început să citească și când a ajuns la pagina numărul doi, i-au dat lacrimile. „Este tradusă impecabil. Am văzut multă muzicalitate și am recunoscut originalul românesc prin muzicalitatea prin care a fost transpus fidel de către traducătoarea Olga Irimciuc”, a spus Nicolae Dabija.

Olga Irimciuc spune că romanul merita să fie tradus în limba italiană. Este unul de dragoste, care vorbește despre destinul Basarabiei și a ținut foarte mult să promoveze anume acest aspect. „Cred că ar putea să placă oricărui cititor, inclusiv și cititorului italian. Dacă o persoană va lua cartea și va începe să citească, eu sunt sigură că va fi tentat să ajungă la sfârșitul romanului”, a spus Olga Irimciuc.

Romanul „Tema pentru acasă”, a fost publicat în 2009 și este „cartea de proză a unui scriitor contemporan cu cel mai mare tiraj din tot spațiul românesc”. La fel și „cea mai citită carte din ultimii 40 de ani” din Republica Moldova. Romanul reflectă drama deportaților basarabeni.

Cartea mai este tradusă macedoneană, germană, engleză, bulgară, franceză. Urmează să apară în greacă, portugheză și rusă.

  • nicolae dabija despre traducerea romanului.mp3
  •     0
  •   
  • olga irimciuc despre traducerea romanului.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.