România va susţine financiar finalizarea proiectului de management comun pentru conservarea biodiversităţii la graniţa moldo-română

România va aloca 382 mii euro pentru finalizarea proiectelor de management comun româno-moldo-ucrainean pentru conservarea biodiversităţii şi monitoringul factorilor de mediu, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat al Biroului de presa al Guvernului român, proiectul „Management comun pentru conservarea biodiversităţii la graniţa dintre România şi R. Moldova” va contribui la creşterea eficienţei politicilor de protecţie a mediului şi de protecţie a naturii prin cooperarea şi armonizarea transfrontalieră. Va fi elaborat un sistem integrat pentru conservarea biodiversităţii în zona tranfrontalieră, fiind îmbunătăţită capacitatea de acţiune a autorităţilor de mediu în implementarea legislaţiei din domeniul conservării naturii. În cadrul proiectului vor avea loc schimburi de experienţă între autorităţile de mediu din România şi Moldova şi se vor stabili acţiuni comune în zona de graniţă pentru conservarea biodiversităţii. Prin implementarea celui de-al doilea proiect, „Sistem integrat pentru monitoringul factorilor de mediu, biodiversitate şi resurse naturale din Rezervaţia Biosferei Transfrontalieră „Delta Dunării” România-Ucraina”, autorităţile din ambele ţări estimează că vor putea lua deciziile corecte în utilizarea resurselor naturale, asigurând astfel o dezvoltare susţinută a regiunilor protejate şi că vor putea menţine echilibrul între dezvoltarea economică şi protecţia mediului. Cele două proiecte beneficiază de granturi acordate prin Programul naţional PHARE 2004, iar implementarea va fi realizată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi, respectiv Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Deltei Dunării”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.