Președintele României, Klaus Iohannis, care a avut o întrevede în această dimineață, 2 iulie, cu prim-ministrul Maia Sandu și cu vicepremierul Andrei Năstase, a informat despre disponibilitatea României de a acorda, pe baza solicitărilor Guvernului de la Chișinău, asistență dedicată consolidării instituțiilor din Republica Moldova, transmite IPN.
La inițiativa șefului statului român, la București a fost creat un grup de lucru, din reprezentanți ai ministerelor relevante, care împreună cu colegii de la Chișinău urmează să identifice domeniile care necesită asistență, iar în baza demersurilor vor fi lansate proiecte concrete. Declarațiile au fost făcute de către Klaus Iohannis în cadrul unei conferințe de presă susținute la București, alături de Maia Sandu.
Președintele României a declarat că este foarte important și simbolic că această primă vizită a conducerii Guvernului de la Chișinău, de la preluarea mandatului, are loc în România, la București. „Este important pentru că România a fost, este și va fi cel mai constant și dedicat susținător al Republicii Moldova, în mod direct, concret pentru transformarea democratică a țării și pentru atingerea nivelului de prosperitate și securitate, pe care îl doresc cetățenii săi și pentru parcursul său european”, a notat șefului statului român.
Potrivit lui Klaus Iohannis, este simbolic și pentru că România a susținut, prin acțiunea sa, transferul pașnic de putere, care a avut la loc la Chișinău pe 14 iunie și care a pus capăt situației de criză politică. Klaus Iohannis le-a dorit mult succes în acest mandat deloc ușor, în opinia sa. „Vreau să-i asigur, și cu acest prilej, de tot sprijinul României și al meu personal pentru eforturile Guvernului de la Chișinău, în condițiile angajamentului clar și concret al noii coaliții guvernamentale pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru avansarea parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, a mai spus președintele României.
Klaus Iohannis a salutat faptul că premierul Maia Sandu a răspuns pozitiv inițiativei de a crea acele grupuri de lucru pentru identificarea domeniilor care necesită asistență și a menționat că va urmări personal derularea de către guvernele României și Republicii Moldova a acestei inițiative. „De asemenea, am discutat și despre importanța continuării proiectelor bilaterale de cooperare, derulate de România cu și în Republica Moldova, mai ales a celor strategice de interconectare energetică. Abordarea noastră în derularea proiectelor bilaterale va fi centrată pe nevoia asigurării prosperității cetățenilor Republicii Moldova și apropierii Chișinăului de Uniunea Europeană”, a mai spus Klaus Iohannis.
Prim-ministrul Maia Sandu a declarat că vizita la București este prima oficială pe linie bilaterală după preluarea mandatului și aceasta reflectă convingător importanța și interesul pe care noul Guvern al Republicii Moldova le acordă relațiilor speciale și privilegiate cu România, dezvoltate în cadrul parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. „Avem mare nevoie de sprijinul României, mai ales că ne leagă nu doar interese economice comune, ci și un fundament istoric, cultural și valoric comun. Din păcate, moștenirea regimului oligarhic din Republica Moldova este foarte grea pentru cetățenii noștri. Aceștia au distrus economia țării, au transformat instituțiile statului în afaceri personale și au izolat Republica Moldova pe plan internațional. Avem încrederea că România va rămâne alături în calitate de aliat de bază al cetățenilor Republicii Moldova și în parcursul nostru european”, a notat premierul.
Maia Sandu a menționat că discuțiile pe care le-au avut au fost sincere, iar problemele abordate și soluțiile pentru ele au reflectat interesul și preocuparea reciprocă pentru stabilitatea Republicii Moldova și continuarea cursului spre modernizare. „Am făcut un schimb de opinii privind situația social-economică în Republica Moldova și acțiunile pe care le va întreprinde Guvernul de la Chișinău în perioada imediat următoare pentru a răspunde în mod eficient așteptărilor cetățenilor noștri, dar și partenerilor noștri externi, în special în ceea ce privește funcționalitatea statului de drept, reforma justiției, combaterea corupției, investigarea fraudelor, în special a fraudei bancare, consolidarea interacțiunii cu societatea civilă, asigurarea independenței presei și altele”, a menționat premierul.
Maia Sandu a mai spus că Guvernul își dorește să dezvolte proiecte comune cu România și își manifestă deschiderea pentru inițiative investiționale românești. „Agenda europeană a Republicii Moldova este linia directoare a relațiilor dintre țara noastră și România, iar parteneriatul strategic pentru integrare europeană va căpăta un rol determinant în activitatea Guvernului pro-european de la Chișinău”, a mai subliniat Maia Sandu.