Circulația transportului rutier de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale și servicii ocazionale în trafic internațional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din România spre Italia și din Italia spre România, se suspendă începând cu data de 10 martie. Restricția, care este în vigoare până pe 31 martie, se regăsește într-o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență din România, în contextul combaterii riscului de răspândire a infecției cu COVID-19, transmite IPN.
Ambasada României în Republica Moldova informează că aceeași hotărâre prevede că operatorii de transport care tranzitează Italia au obligația să comunice pasagerilor care se vor îmbarca din Italia către România că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul României și își vor asuma responsabilitatea prin completarea unei declarații pe propria răspundere la îmbarcarea în autobuz.
Având în vedere măsurile de mai sus, Ambasada roagă operatorii de transport internațional și cetățenii Republicii Moldova să ia în calcul toate prevederile actului normativ menționat în perspectiva planificării unor călătorii cu tranzitarea României spre și din Italia.
Și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene vine cu o atenționare către cetățenii Republicii Moldova, care intenționează să tranziteze România venind din Italia, China, Iran și Coreea de Sud despre măsurile impuse de autoritățile române. Din 9 martie curent, toți cetățenii străini care intră în România prin punctele de frontieră, indiferent de mijlocul de transport folosit, îi este permis accesul doar cu condiția obligatorie de a intra în carantină sau autoizolare la domiciliu, după caz. Măsurile sunt valabile până pe 31 martie, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice.
Îmbarcarea în aeronave care sosesc în România dinspre Italia, China, Iran și Coreea de Sud se face doar pentru cetățenii români.
Cetățenii moldoveni care se confruntă cu situații dificile, cu caracter de urgență pe teritoriul României, pot solicita asistență consulară la Secția Consulară a Ambasadei Republicii Moldova în România telefon: +40 78 789 8050 sau +40 21 410 98 27; e-mail: consulat.bucuresti@mfa.gov.md.
Potrivit datelor Centrului European pentru Controlul Bolilor, din 31 decembrie 2019 și până pe 9 martie, au fost raportate 109 695 de cazuri de infecție COVID-19, confirmate clinic și de laborator. S-au înregistrat 3 811 decese: China (3122), Italia (366), Iran (194), Coreea (51), Statele Unite ale Americii (21), Franța (19), Japonia (7), cazuri din contul transportului internațional Japonia (6), Spania (5), Irak (4), Australia (3), Olanda (3), Marea Britanie (3), Elveția (2), Argentina (1), Egipt (1), Filipine (1), San Marino (1), Taiwan (1), Thailanda (1).
În Republica Moldova primul caz de coronavirus de tip nou a fost confirmat pe 7 martie, în cazul unei femei de 48 de ani, care a revenit din Italia.