România îi va convinge pe partenerii europeni să susţină referendumul pentru modificarea Constituţiei în Republica Moldova, senator român
România susţine intenţia Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) de la Chişinău de a organiza un referendum pentru modificarea Constituţiei şi consideră că alegerile parlamentare anticipate ar fi o mare greşeală pentru Republica Moldova. Asemenea declaraţii a făcut senatorul român Viorel Badea, la o conferinţă de presă de luni, 15 martie, transmite Info-Prim Neo.
„Suntem convinşi că singura modalitate prin care Republica Moldova poate reveni acasă, în Europa, este refacerea contextului constituţional. Trebuie modificată legea fundamentală. De ce? Pentru că Republica Moldova a trecut deja într-o nouă etapă a dezvoltării sale. A ieşit dintr-o prăpastie şi încearcă să meargă spre lumină, dar nu o poate face atâta timp cât legea fundamentală a fost construită în mod strâmb şi a fost gândită pentru alte epoci”, a declarat senatorul.
Viorel Badea se declară convins că un scrutin parlamentar anticipat ar fi o mare greşeală pentru Republica Moldova, pentru că, pe timp de criză, oamenii nu vor face o alegere corectă.
Oficialul român a spus că în această săptămână va avea discuţii cu reprezentanţii români în Parlamentul European, pentru a le face pe statele membre ale UE să înţeleagă corect ce se întâmplă la Chişinău.
„Republica Moldova are nevoie de Europa, ea acum este condusă de o alianţă cu numele „pentru Integrare Europeană”. Niciodată Republica Moldova nu a avut o deschidere mai mare şi un apetit mai mare pentru apropierea de UE. Piedici acum nu trebuie de pus”, a declarat senatorul.
La începutul lunii martie AIE a anunţat poziţia sa oficială vizavi de modificarea Constituţiei Republicii Moldova pe calea unui referendum. Cei patru lideri ai AIE au spus că actualul parlament trebuie să îşi ducă mandatul de 4 ani până la capăt, astfel încât au exclus posibilitatea desfăşurării alegerilor anticipate.