Un nou lot de 100.800 de doze de vaccin anti-COVID-19, produs de compania „AstraZeneca”, a ajuns astăzi din România în Republica Moldova. Lotul, oferit gratuit de România Republicii Moldova, suplimentează pachetul de sprijin anunțat de președintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei sale de lucru din luna decembrie 2020, de la Chișinău, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al Ambasadei României în Republica Moldova.
Guvernul României a decis continuarea acordării ajutorului umanitar suplimentar celor 204.000 de vaccinuri livrate deja Chișinăului, iar dozele de ser anti-COVID-19 sunt destinate Agenției Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova și fac parte din rezerva Ministerului Sănătății din România.
Lotul a fost întâmpinat în Vama Leușeni de ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, care a însoțit transportul până la destinația finală, pentru a fi predată în bune condiții autorităților competente din Republica Moldova. „România a fost și este mereu alături de cetățenii Republicii Moldova, acordând ajutor de fiecare dată, la nevoie, în spiritul relației speciale bazată pe comunitatea de limbă, istorie și cultură și fundamentată pe cooperarea în cadrul Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, susține Daniel Ioniță.
Transportul donației de vaccinuri din partea României este asigurat prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene și este parte a inițiativei ”Echipa Europa”.
În total, în anul 2021, România a livrat Republicii Moldova patru tranșe de vaccinuri anti-COVID-19: la 27 februarie - 21.600 doze, la 27 martie - 50.400 doze, la 17 aprilie - 132.000 doze și la 7 mai – 100.800 doze. Per total, România a donat Republicii Moldova 304.800 de doze de ser anti-COVID-19.