Româna va fi învăţată şi în grădinţele frecventate de copii ruşi
Părinţi, educatori şi manageri de grădiniţe cu limba rusă de instruire au solicitat Ministerului Educaţiei ca în curricula educaţiei preşcolare să fie introduse activităţi de învăţare a limbii române, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, părinţii şi-au motivat solicitarea prin dorinţa de integrare a copiilor în mediul educativ prin limba română. Ministrul educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a subliniat importanţa cunoaşterii de către copii a limbii române. Pentru a învăţa temeinic limba română, copiii ar trebui să fie ghidaţi de către un educator, care, prin didactici specifice vârstei, ar realiza instruirea la cota maximă a calităţii, consideră ministrul.
Viceministrul educaţiei, Tatiana Potâng, a specificat că un program-pilot de studiere a limbii române în grădiniţe ar corela perfect cu proiectul-pilot de instruire multilingvă în şcoli şi cel similar din grădiniţele din Găgăuzia. „Pentru eficienţă, proiectul respectiv ar trebui implementat gradual”, a menţionat viceministrul educaţiei.
Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, şefa Direcţiei educaţie, tineret şi sport din municipiul Chişinău a informat că, de cinci ani, în mai multe grădiniţe din capitală se practică instruirea multilingvă. „În unele grupe, copiii sunt antrenaţi în activităţile de învăţare a limbii române, în altele – activează doi educatori, unul vorbitor de limba română, altul de rusă. Această decizie a fost luată la solicitarea insistentă a unor părinţi”, a menţionat şefa direcţiei.
Urmare a discuţiilor, s-a decis că va fi instituit un grup de lucru, alcătuit din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Direcţiei educaţie, tineret şi sport a municipiului Chişinău, directori de grădiniţe, părinţi, care vor elabora un concept de predare a limbii române în grădiniţele alolingve şi un mecanism fiabil de implementare a acestuia.