Paramentrii macrofinanciari în Republica Moldova arată destul de bine după o lungă perioadă de turbulențe. De această părere este directorul Institutului Economiei de Piață, Roman Chircă, exprimată în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.
Potrivit lui Roman Chircă, au existat mai mulți factori care au dus la creșterea veniturilor în bugetul de stat, în primul rând, revenirea economiei după doi ani de stagnare. Totodată, Roman Chircă menționează că au crescut remitențele. De asemenea, leul moldovenesc s-a întârit vizavi deprincipalele valute internaționale. „Aceștia sunt factorii de fundal care au dus la creșterea agregată a cererii care în final s-a produs prin consum”, spune Roman Chircă.
Directorul de programe din cadrul Centrului Analitic Independent Expert-Grup, Dumitru Budeanschi, spune că majorările la buget din taxe și impozite constituie peste două miliarde de lei, ceea ce este o cifră puțin neașteptată. „La o creștere economică de 2,8%, o astfel de creștere a veniturilor este o surpriză cred și pentru autorități”, spune expertul.
O bună parte din venituri se datorează faptului că s-a majorat consumul. Consumul s-a majorat inclusiv pentru că s-au majorat salariile. „Din punctul meu de vedere, creșterea economică nu ar fi sugerat o așa bună creștere și a veniturilor la buget, este o chestiune îmbucurătoare”, spune Dumitru Budeanschi.
Guvernul a aprobat rectificări la bugetul pentru anul 2017, conform cărora s-au înregistrat creșteri de venituri.