Rolul băncii centrale în asigurarea stabilității financiare este fundamental, guvernator

Economiile emergente necesită o abordare specială, deoarece reprezintă un mediu foarte dinamic, dar și volatil – cu multe schimbări, evoluții și șocuri concomitente. Astfel, rolul băncii centrale este fundamental pentru creșterea economică, deoarece volatilitatea și șocurile creează costuri, ineficiențe și împiedică creșterea economică. Declarația aparține guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, și a fost făcută în cadrul unei mese rotunde, organizate de BNM, în parteneriat cu instituții reprezentante ale societății civile cu activitate în domeniul analizei economice, transmite IPN.

Octavian Armașu a menționat că deciziile de politică monetară sunt o formă de răspuns de primă importanță la șocurile economice și decalajele pe care le creează acestea. „Operațiunile pe piața monetară sau intervențiile valutare sunt imediate. Modificarea rezervelor obligatorii ale băncilor intră în vigoare timp de o lună, iar modificarea ratelor de bază se transmit în economie în câteva luni”, a precizat guvernatorul.

Guvernatorul a declarat că evoluțiile înregistrate s-au datorat reformelor majore din sectorul bancar, realizate cu sprijinul partenerilor externi. Un rol aparte îl are respectarea statului de drept. „Suntem la etapa când trebuie să apărăm ceea ce a fost realizat, adică să apărăm reformele. Și aceasta este în prezent cea mai mare provocare a Băncii Naționale. Acest lucru s-a dovedit a fi foarte dificil în absența unei bune înțelegeri de către autoritățile statului și societate a statului și a mandatului BNM, a particularităților funcției de supraveghere bancară”, a notat Octavian Armașu.

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, a menționat că obiectivul fundamental al unei bănci centrale de tip european este de a urmări stabilitatea prețurilor în economia națională. Și după criza din 2008, s-a întărit ideea că și asigurarea stabilității financiare nu este incompatibilă, ci chiar benefică pentru realizarea obiectivului fundamental. Potrivit lui, realizarea acestui obiectiv depinde esențialmente de independența băncii centrale – politică, juridică, funcțională.

„Între cele două bănci centrale, deja de trei decenii, există o strânsă cooperare instituțională bilaterală, dublată de parteneriate strategice, dezvoltate cu sprijinul UE, FMI, al Băncii Mondiale. Dragi colegi de la Chișinău, fiți siguri de întregul suport în continuare al Băncii Naționale a României în efortul de aliniere la standardele și practicile europene, pe care îl face Banca Națională a Moldovei”, a mai spus Mugur Isărescu.

Rodgers Chawani, reprezentant permanent al Fondului Monetar Internațional în Moldova, a precizat că elementele de guvernanță sunt corespunzătoare în cazul Moldovei, dar ele au fost expuse la presiuni politice. Chiar și așa a fost un progres destul de mare, însă BNM continuă să fie supusă atacurilor politice, lucruri făcute de Parlament și uneori de executiv. Potrivit lui, un moment îngrijorător ține de lupta cu spălarea banilor, deși există un cadru puternic, iar autoritățile au abordat aceste vulnerabilități. Totuși, se atestă anumite deficiențe. Este vorba și despre implicarea personalelor politice, iar o altă problemă ține de identificare beneficiarilor finali. Oficialul a mai declarat că este foarte important să existe o funcționalitate a BNM, dra și să fie oferită protecție legală pentru personalul BNM.

Anna Akhalkatsi, directorul biroului Băncii Mondiale în Moldova, a spus că independența băncilor centrale este foarte importantă pentru guvern, deoarece creează încredere și facilitează investițiile în țară. De asemenea, rolul băncilor centrale este foarte important pe parcursul crizelor, atunci când țările se confruntă cu probleme financiare. „Moldova are nevoie să păstreze progresele pe care le-a obținut în ultimii ani – restabilirea încrederii în sectorul și BNM va continua să aibă un rol important pentru a menține sistemele financiare bine puse la punct, atragerea investițiilor – aceste priorități trebuie să rămână accente de bază, acum când Moldova se restabilește ca urmare a pandemiei”, susține Anna Akhalkatsi.

Peter Michalko, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, a declarat că, din nefericire, sectorul financiar al Moldovei a fost afectat semnificativ de frauda bancară din anul 2014. Și acest lucru s-a produs din cauza corupției la nivel înalt, din cauza anumitor interese. „Scontăm că investigațiile fraudei bancare vor fi reluate, vor continua. Uniunea Europeană mereu pune accent pe investigarea fraudei bancare, care reprezintă un factor propice de luptă împotriva corupției, de îmbunătățire a sectorului justiției din Moldova. Instituțiile statale trebuie să aibă capacitatea să investigheze eficace corupția. Este important să realizăm progres semnificativ în recuperarea activelor de pe urma acestei fraude, într-un mod transparent”, a menționat oficialul. Potrivit lui Peter Michalko, deși multe s-au făcut pentru a curăța sistemul bancar, evoluția sectorului este urmărită în continuare de UE. Și este important ca reformele necesare să continue, iar sectorul bancar din Moldova să rămână financiar stabil, transparent, de încredere și atractiv pentru investițiile străine.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE