RiverFest va avea loc la Chişinău pe 8 octombrie

A treia ediţie a Festivalului râurilor – RiverFest „Iubeşte-ţi râul!” se va desfăşura la Chişinău la 8 octombrie. Evenimentul vine să promoveze mesajul de protecţie a resurselor de apă care există în Republica Moldova. Într-o conferinţă de presă organizată la IPN, preşedintele Centrului Naţional al Mediului, Ina Coşeru, a menţionat că în cadrul festivalului se va vorbi şi despre pericolul de poluare a apelor şi de reducere a resurselor de apă.

Ina Coşeru a menţionat că, pe lângă programul artistic, care include mai multe genuri de muzică, interpreţi locali şi internaţionali, RiverFest are şi un program educaţional şi informaţional. „Planificăm mai multe ateliere în cadrul evenimentului şi acestea vor ţine de calitatea şi cantitatea apei pe care o avem în Republica Moldova”, a spus preşedinta Centrului. Potrivit ei, în cadrul festivalului se va vorbi atât despre apele din râuri, cât şi despre cele freatice, despre deşeurile care se găsesc în aceste ape şi despre ce comportament trebuie să adopte cetăţenii pentru a le proteja.

Iulian Gamurari, preşedintele Gărzii de Reciclare, care este unul dintre partenerii festivalului, a menţionat că va organiza în cadrul festivalului o oră educaţională la care se va discuta despre reciclarea obiectelor, produselor pentru ca acestea să fie inofensive pentru ape. „Ne vom strădui să demonstrăm cât de iresponsabilă este populaţia. Vă zic din proprie experienţă că nimeni nu stochează uleiul alimentar folosit ca ulterior să-l ducă la un reciclator. Acesta se varsă în chiuvetă şi ulterior ajunge tot în apa pe care ori o consumăm, ori udăm fructele şi legumele”, a spus Iulian Gamurari.

Corneliu Mîrza, reprezentantul unei companii care construiesc şi importă staţii de epurare, a afirmat că la unul dintre ateliere se va vorbi despre tehnologiile care sunt folosite în tratarea apelor uzate. „Se va deschide o platformă foarte largă pentru discuţii pentru a obţine cât mai multe cunoştinţe şi posibilitatea de implicare în soluţionarea problemelor”, a spus Corneliu Mîrza.

Expertul de proiecte al Centrului Naţional al Mediului, Iuliana Cantaragiu, a spus că acest eveniment este foarte strâns legat de folclor. Programul artistic cuprinde obiceiurile şi tradiţiile naţionale privind natura în general şi râurile în special. În cadrul festivalului vor fi organizate patru excursii la staţia de epurare a apelor uzate din Chişinău.

Alla Donţu, preşedintele clasei de producţie „Youbesc”, a spus că RiverFest este un eveniment unic tocmai pentru că la el va participa un brand muzical internaţional, care se află în clasamentele europene. Este vorba de trupa „Kadebostany” care va fi pentru prima oară într-un open air la Chişinău. Potrivit ei, artiştii acestei trupe sunt susţinători ai unui mediu sănătos şi protecţiei mediului înconjurător.

RiverFest „Iubeşte-ţi râul!” se va desfăşura la Grădina Botanică din Chişinău, începând cu ora 12.00. Copiii vor avea o zonă unde vor putea confecţiona jucării din lut polimeric. Costul biletului va fi de 100 de lei, iar copiii mai mici de 10 ani vor intra gratuit.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.