Ritmurile reformelor democratice în Moldova nu sunt suficient de rapide, afirmă coraportorii APCE

Reformele democratice în Republica Moldova nu se desfăşoară suficient de repede, au declarat coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Josette Durrieu şi Egidijus Vareikis, în finalul unei vizite de documentare la Chişinău (12-16 martie), citaţi de Info-Prim Neo. În cadrul aflării în R. Moldova, Durrieu şi Vareikis au avut întrevederi cu liderii fracţiunilor parlamentare, preşedintele Parlamentului, şeful statului, şi au întreprins o vizită în regiunea transnistreană. Egidijus Vareikis a declarat că în R. Moldova lucrurile nu devin mai proaste, dar nici mai bune, iar R. Moldova trebuie să ţină cont de factorul timpului. De asemenea, el a spus că nu mai trebuie de utilizat conflictul transnistrean drept o scuză pentru unele carenţe sau deficienţe. Conflictul respectiv nu încurcă la efectuarea reformelor în audiovizual sau justiţie, a spus el. Referindu-se la reglementarea conflictului transnistrean, coraportorul a spus că APCE şi CoE consideră de importanţă primordială retragerea trupelor ruseşti din regiune, în conformitate cu obligaţiunile asumate de Moscova la summit-ul OSCE de la Istanbul în 1999. În opinia lui, una din cauzele nerezolvării diferendului este faptul că ambele părţi se tem să găsească un compromis pentru a ieşi din situaţia curentă. În acest context, noul regim vamal nu va contribui la soluţionarea propriu-zisă a conflictului, dar va crea condiţii pentru următorii paşi, a menţionat Vareikis. Josette Durrieu, la rândul ei, a spus că în urma introducerii noilor reguli vamale la hotarul moldo-ucrainean s-a intrat întro-o nouă fază de criză evidentă în problema transnistreană. Situaţia este destul de proastă, a continuat ea, produsele nu pot ieşi din regiune. Această situaţie va avea consecinţe negative şi la moment nu se cunoaşte soluţia ieşirii din acest autoblocaj. Cât despre rolul Rusiei în această chestiune, Durrieu a notat că pentru acest stat situaţia este destul de sensibilă, în special acum, în ajunul preluării de către Rusia a preşedinţiei în Grupul G8. „În ceea ce priveşte poziţia Ucrainei, vom putea să ne tragem mai multe concluzii după alegerile parlamentare din această ţară”, a spus Durrieu, subliniind că măsurile întreprinse trebuie să fie menţinute. Referindu-se la compania Teleradio-Moldova (TRM) şi la faptul că există opinii diferite vizavi de activitatea acesteia, Durrieu a spus că există o problemă la nivelul de funcţionare internă a companiei şi la nivelul mesajului primit. „Am discutat cu preşedintele Vladimir Voronin la acest capitol şi şeful statului a făcut o remarcă finală că dacă nu pot fi găsite alte soluţii, TRM va fi scoasă la privatizare”, a continuat coraportorul APCE. Ea a precizat că o asemenea opţiune nu este tocmai reuşită şi că nu există democraţie fără o presă liberă, cu un nivel înalt de deontologie şi profesionalism. Într-un comunicat de la Preşedinţie se spune că la întrevederea dintre şeful statului şi coraportori părţile au făcut o trecere în revistă a gradului de implementare de către Moldova a angajamentelor asumate în cadrul Consiliului Europei. Ei au mai discutat Programul calendaristic al Guvernului, elaborat în conformitate cu rezoluţiile şi recomandările APCE. În acest sens, a fost subliniată necesitatea accelerării şi intensificării activităţilor care ar determina forul european să înceteze monitorizarea R. Moldovei şi să procedeze un nivel superior de cooperare în cadrul structurilor CoE. Ultima Rezoluţie a APCE faţă de situaţia din R. Moldova a fost aprobată de Adunarea Parlamentară la 4 octombrie 2005. Concluzia principală a fost că “timp de 10 ani în calitate de membru al Consiliul Europei, Moldova a avansat semnificativ pe calea reformelor democratice, dar un număr mare de angajamente nu au fost respectate într-o manieră satisfăcătoare”. Autorii raportului au menţionat atunci că sunt de acord să înceteze monitorizarea acţiunilor Moldovei, dar „acest lucru depinde de înseşi Republica Moldova”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.