Ritmul creşterii preţurilor de consum pentru 12 luni a constituit în noiembrie 3,7%
În luna noiembrie 2012, ritmul creşterii preţurilor de consum pentru ultimele 12 luni a constituit 3,7%. Acesta s-a redus faţă de nivelul lunii precedente cu 0,2 puncte procentuale, datorită atenuării presiunilor din partea preţurilor la produsele alimentare, încadrându-se a zecea lună consecutiv în limitele obiectivului de inflaţie de 5% ±1,5 puncte procentuale, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Băncii Naţionale a Moldovei.
Balanţa riscurilor la adresa inflaţiei continuă să fie influenţată de factori externi şi interni, cu o evidenţiere uşoară a factorilor inflaţionişti. Preţurile la petrol pe pieţele internaţionale rămân a fi volatile, deşi în ultima perioadă au înregistrat o diminuare. Majorarea preţurilor la produsele alimentare, cauzată de seceta severă din principalele regiuni agricole, va crea presiuni inflaţioniste suplimentare, deşi efectul secetei se va disipa în următoarele trimestre.
În comunicat se menţionează că încetinirea activităţii economice şi cererea internă şi externă slabă vor reprezenta factorii dezinflaţionişti principali în anul viitor.
Rata inflaţiei lunare a consemnat o valoare de 0,5%, fiind condiţionată de creşterea preţurilor la produsele alimentare cu 0,8%, a preţurilor la mărfurile nealimentare cu 0,4% şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei cu 0,3%.